INTOLERANȚĂ! Cât de opacă e libertatea religioasă?

Douăzeci de ani ne-au trebuit, două duzine de ani de călugări, măicuțe, mânăstiri, turle de biserici, nefericiți și preafericiți, douăzeci de ani de soboare de preoți să ajungem, în cele din urmă, să discutăm despre libertatea religioasă.

Directorul de școală cântărește absent însemnătatea vorbelor mari, spuse de alții, în timp ce își ordonează colțurile paginii de pe birou rămasă anapoda. În fața lui o femeie de înălțime medie, păr lung, arămiu platinat, cu trăsături ușor asiatice. Vorbește. Privirea lui alunecă periodic, vrând nevrând, în decolteul ei postnatal. „Vreau, deci”, conchide doamna sec, „să o scoateți pe fata mea de la ora de religie!”. Directorul tace, se foiește. Atâta tam-tam, și pentru ce? Majoritatea părinților au ignorat deja asta, sunt doar niște ore, nu se practică voodoo sau sacrificarea de animale în direct: „Doamnă, copiii învață de Dumnezeu, de Sfinți, sunt lucruri frumoase!”. „Sunt minciuni, domnule Director”, se zboșește femeia. „E opinia dumneavoastră, doamnă!”, e conciliant dascălul. „Ba, e o nesimțire, domnule Director, legea îmi dă voie să fac asta, nu mă puteți obliga!”, se ambalează mămica. „Nu vă oblig, doamnă, doar că noi nu avem ce face cu micuța cât lipsește de la oră. Veniți dumneavoastră să stați cu ea?”, propune profesorul. „E inacceptabil, domnule director!”. „E inacceptabil, doamnă!”. Dialogul surzilor.

Să credem popii, sau Biserica?Oricare ar fi ea!

Oare n-ai nevoie mai întâi să știi, ca să poți decide liber de a venit vremea să refuzi? Discuția clocotește în timp ce înregimentați ai vreuneia dintre tabere aruncă anateme asupra celăilalte. Se scot moliftele de război. Din banii de biserici mai bine am face spitale. O turlă și-un patrafir ar putea să vindece cel puțin cinci bolnavi de cancer! Oare câte capete și icoane am putea totuși vinde să ne răscumpărăm prostia? 

„Pe măsură ce urci scala unui Iacov de bibliotecă observi o conversie curioasă a crezului, obligatoriu fără Biblie sau Dumnezeu, înspre o formă de misticism ieftin. Din doi în trei mai apare o influență orientală, o Shambala, o chakră, un ankh, un netsuke, mici talismane, mămica neortodoxă are pe spate desenat în cerneală un tribal, citește de liberalism și e convinsă că lectura regulată o apără de seducția bigotismului. E tolerantă, nu zice țigani, zice romi, nu zice curve, zice prostituate, e abonată la emisiuni culturale și Dileme și îl poate cita pe Liiceanu în original. Își crește copilul după tehnici de parentare prin atașament, l-a dat la limbi străine devreme, să le vorbească nativ! Îi merge fata și la pian și la înnot și la teatru și la psihodramă. Are și terapeutul ei personal. Profilactic!”, comentează, cu umor, Gabriel Diaconu, psihoterapeut la clinica Mindcare, din Capitală. Mama respinge ideea de păcat: „E păcat – totuși folosește cuvântul – să ne certăm, domnule director, pentru atâta lucru, vă credeam un om educat…”.

E bună religia? Care dintre ele?

Întreabă-te bine, gîndește consecințele, asta ar trebui, să scoatem religia din cultura unui popor, din mintea copiilor noștri, din istoria noastră comună? Nu, nu doar fragmentele care nu ne conving, nu doar fragmentele care contrazic flagrant realitatea. Nu, conceptul cu totul. Ras. Distrus. Inexistent. Imaginează-ți! „Christopher Hitchens spune, într-unul dintre ultimele sale editoriale din Vanity Fair înainte să sucombe cancerului de esofag, intitulat, enigmatic Când Regele l-a apărat pe Dumnezeu – parafrază la dictonul britanic God Save the King – Dumnezeu sa-l apere pe Rege. O cultură care nu posedă această cămară comună de imagine și alegorie va fi una periculos de subțire și continuă printr-un citat din Cartea lui Iov: Omul e născut în necazuri la fel cum scînteile ard înspre în Cer. Hitchens, pentru cine nu știe, e acel ateu militantist, autorul infamei cărți Dumnezeu NU e Mărit. Hitchens e același care a ieșit public în favoarea prietenului său, Salman Rushdie, cînd ayatollah-ul Khomeini a emis o fatwa pe numele lui pentru Versetele Satanice”, e elocvent psihiatrul în incursiunea sa culturală. Mămica cu trăsături asiatice știe de Rushdie, știe de fatwa și a citit Versetele. De fapt, decizia ei de-a fugi din religie e pentru că religia îndoctrinează, pentru că religia corupe, religia închide mintea, religia îl face pe om neom! Nu a citit Biblia, dar l-a citit pe Jung. Nu știe că la rându-i Jung, Carl Gustav, a opinat odată că: „Orice condamnare oprimă, n-are cum elibera”.

Și-atunci la cine stă de fapt intoleranța?

„Nu vreau să confund argumentul împotriva practicii religioase cu nevoia naturală de religie. Ce sperie e finalitatea dogmei, religia nu crește vreodată, nu suferă – cel puțin la suprafață – salturi calitative, nu apar ghiduri de practică religioasă bazate pe evidențe – nu revelații – care să vină în întâmpinarea omului!”, te pune pe gânduri medicul. Pentru român imaginea facilă e a popii Tanda, cu ditamai straiul aurit, față în față cu baba în batic înghesuită, transpirată, cu edeme gambiere, care așteaptă să pupe moaștele, să ia agheazmă, apă sfințită sau jimblă, după caz. „Sacrul din religie e mult mai mult decît primitivismul proiectat de zeloți. Nu se deosebesc unii de alții. Până la urmă, e aceeași doză de irațional, aceeași dorință sanguinolentă de segregare și apartheid, același curent de construire a identității personale, și de grup, pe cenușa altuia!”, comentează, corect, Dr. Diaconu. În spatele scenei, însă, un fanatic religios cu un fanatic secular își dau mâna. Sharia cu materialism dialectic.

„În lupta lui pentru toleranță, omul e capabil de o imensă intoleranță”. Samuel Taylor Coleridge, poet și filozof englez
www.evz.ro

Despre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload