În căutarea lui Dumnezeu, la Cupa Mondială

Cupa Mondială este urmărită cu plăcere în toată lumea. Cele mai bune faze alcătuiesc topuri care sunt date în reluare pe toate canalele de televiziune, spre deliciul microbiștilor. Printre acestea se numără însă și momente închinate lui Dumnezeu, care fac deliciul creștinilor.

Aceștia au numărat cel puțin 11 staruri ale echipelor de fotbal prezente în Brazilia care sunt și creștini devotați. Unul dintre aceștia este chiar căpitanul echipei naționale din Statele Unite, Clint Dempsey.

Dempsey se descrie ca un om devotat lui Dumnezeu, care studiază Biblia și se roagă pentru ghidare divină în carieră și în viața personală. Crescut de bunica sa catolică să acorde importanță religiei, Dempsey a început să fie interesat de Dumnezeu după ce la 12 ani a trecut printr-o experiență despre care spune că i-a schimbat viața.

Sora sa, Jennifer, a murit în urma unui anevrism cerebral, lucru care l-a făcut să caute răspunsuri la întrebările fundamentale ale umanității despre rolul lui Dumnezeu în viețile oamenilor. În anii care au urmat, Dempsey, afectat de pierderea suferită, L-a ținut pe Dumnezeu la distanță, însă acum este recunoscător că „Dumnezeu a fost credincios și răbdător, că m-a vindecat treptat și mi-a dat putere”, citează Christian Today.

Însă doar după ce a ajuns la Universitatea Furman, din Carolina de Sud, și s-a alăturat unui grup de studiu al Bibliei, a început să ducă o viață de credință activă. „Cuvântul lui Dumnezeu mi-a adus pace și o dorință de a avea o relație cu El. Punând întrebări și căutând răspunsuri în Scriptură, am crescut în credință și am primit direcție”, a declarat el pentruSports Spectrum.

În carieră, scopul său este să dea tot, să își folosească mereu abilitățile la maximum și să fie recunoscător pentru succesul de care se bucură și oportunitățile pe care Dumnezeu i le scoate în cale.

Tot din echipa națională americană, dar care evoluează la un club englez, este portarul Tim Howard, lăudat atât pentru jocul său la meciul împotriva Belgiei, unde a apărat 15 mingi, dar și pentru pentru faptul că Îi atribuie toate meritele lui Dumnezeu.

„Cel mai important lucru din viața mea este Christos”, a declarat el. „Este mai important pentru mine decât dacă câștig sau pierd sau dacă măcar joc sau nu. Orice altceva este un bonus. Lăudat fie Domnul!”

Howard nu și-a ascuns niciodată credința de public, declarând în numeroase interviuri cât de importantă este credința pentru el și faptul de a încerca mereu să nu facă greșeli, să ducă o viață plăcută lui Dumnezeu.

„Astăzi sunt binecuvântat să trăiesc un vis, dar, dacă mâine ar dispărea, tot aș avea pace. Așa este pacea pe care o dă Dumnezeu.” O pace pe care și-ar dori ca și cei de lângă el să o experimenteze, motiv pentru care, cât timp activa la Manchester United, juca fotbal cu tinerii locali și mergea cu ei la studiul biblic.

„Pentru mine, cel mai bun moment e când văd o schimbare în ei. Când văd că încep să înțeleagă cum sunt cu adevărat Dumnezeu și Christos”, scrie Christian Today.

semneletimpului.ro

Despre

Citeste si:

Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!