Hangiul

Spre seară, când oaspeţii de la Roma se mai liniştiseră în odăile lor, iar goana slugilor a mai contenit, o pereche tânără de evrei ceru găzduire. i-a văzut pe fereastra camerei de primire a oaspeţilor. Una din slugi i-a întâmpinat cu vestea neplăcută că nu mai sunt camere de închiriat. i-a privit cum se îndreptau spre poartă cu un fel de sfâşiere în felul cum îşi târau paşii obosiţi. Ceva inexplicabil îl atrăgea la perechea aceea de tineri. A ieşit în curte împins de ceva ciudat. Cu toate că era mulţumit în sinea sa de felul descurcăreţ şi autoritar al slujitorului, care se pricepea de minune să respingă destul de elegant, dar şi decisiv pe călătorii care, se vedeau de la o poştă că nu erau prieteni cu multe parale.

Perechea aceasta, fără îndoială, era încă una din familiile sărace ale acestui neam oropsit. Locuitori ai lumii şi ai cerului în acelaşi timp.
Se uită la femeia tânără. Era însărcinată. După cum se mişca se vedea clar că orice pas îi era din ce în ce mai greu de făcut, iar după durerea de pe chipul ei putu citi că vremea îi sosise să nască. Bieţii oameni! Să porneşti la drum într-o astfel de stare, nu era lucru uşor. Dar oare te poţi împotrivi Cezarilor?

Ce ar fi să le facă un loc în grajd? Evreul sărac se mulţumeşte oriunde. Apoi face şi el un bine unor nenorociţi. Îi strigă. Femeia întoarse capul şi îi zâmbi printre lacrimi.
Noaptea se lăsă ca o miere dulce pe colinele din jur.

La ferestrele luminate ale camerelor hanului mai răsunau râsete şi cântece. Hanul era plin. Călătorii erau bogaţi. Mare binecuvântare cerească mai este şi recensământul acesta! Câteva săptămâni la rând o să câştige cât într-un an întreg. Este greu să dormi cu asemenea perspective în cap. Venise şi rândul lui. Probabil că ar fi bine să mai construiască o aripă la clădirea hanului; sau poate că ar fi mai bine să mărească bucătăria. Ba nu! Cine ştie dacă nu cumva fanaticii aceştia de zeloţi n-or să atragă mânia Romei. Mai bine ar investi în aur. Pus bine de o parte ar asigura bunăstarea familiei sale pentru multă vreme.
Dar  ce-i cu zarva aceasta? Probabil că vin noi călători. Poate că sunt romani. Romanii au bani.

Slujitorul trimis să vadă, i-aduse vestea că sunt o ceată de ciobani din împrejurimi. Vorbeau toţi deodată. Îngeri, vedenii, oştiri cereşti care cântă. Mesia.

Doamne, ce naţie ne-ai mai dat! Suntem un popor de fanatici şi aiuriţi. La orice pas vedem numai îngeri şi avem vedenii. Până şi ciobanii sunt teologi. În timp ce umblăm după năluci şi semne cereşti, romanii domină lumea. Ce popor practic! Au construit drumuri. Au sistemul lor de poştă. Au o armată cu care supun orice neam. Noi avem suluri sfinte. Ei spadă. La ce ne folosesc ideile şi vechile idealuri? La sărăcie. Cu ce să te mângâi la nevoie dacă nu cu speranţa unui eliberator? Noapte bună fanaticilor! Lăsaţi îngerii să doarmă şi ei! Mai ales lăsaţi copilul acela care s-a născut în grajdul nostru în pace! Bieţii oameni! După o asemenea călătorie lungă şi după suferinţa unei naşteri pe paiele grajdului numai de musafiri duceau ei lipsă. Şi ce musafiri! Nişte ciobani mizerabili şi fanatici. O să le predice despre venirea lui Mesia în noaptea asta. Nu de îngeri avem noi nevoie acum, ci de mai multă minte. De mai mult simţ practic. Nu cap în nori, ci picioare pe pământ. De aşa ceva are nevoie acest popor prost şi visător.

O stea căzu, şi lumina ei lăsă pentru o clipă o cale de lumină pe cer.

Spre dimineaţă, la ora când soarele deschidea somnoros ochiul de după o pleoapă de deal cu terebinţi, la poarta hanului au ajuns veşti că familia săracului din grajd este vizitată de nişte înţelepţi din Răsărit. Aceştia spuneau despre o stea călăuzitoare care prevestea de mult în ţara lor de baştină că s-a născut un mare împărat. Se spune că ar fi fost chiar la Irod să întrebe despre pruncul nou-născut, şi că preoţii din anturajul lui le-ar fi indicat chiar satul lor. Betleemul, este adevărat că a dat ţării pe marele David, dar de atunci şi până acum n-a fost decât declinul şi sărăcia multor sute de ani de robie şi asuprire. Ce poate să se nască bun în Betleem? A înnebunit de-a binelea lumea asta. Astă noapte nişte ciobani au văzut îngeri, iar acum dimineaţa, savanţii orientului văd stele şi împăraţi. Se pare că nu suntem singurii nebuni din lume. Fenomenul este universal. Aş fi un mare naiv să nu profit de el.
Le-o fi foame astronomilor. Sau poate vor o cameră să se odihnească!

Soarele se ridică pe boltă strălucind ca un dinar roman de aur curat.

Doamne, ce se petrece cu mine? Mă caută norocul la orice pas. Romanii dau legi să-şi ia oamenii lumea-n cap şi să treacă pe la hanul meu.
Ciobanii văd îngeri pe cer şi îngerii îi trimit la mine. Savanţii văd stele şi stelele îi călăuzesc la grajdul meu. Am devenit peste noapte un fel de centru al atenţiei tuturor. Un fel de ax al lumii trece prin curtea mea. Sau prin grajdul meu? Oi fi ajuns atât de important că norocul şi-a întors faţa spre mine? Dar dacă pruncul nou-născut..? Dacă totuşi este ceva adevăr în tot ce spun aceşti oameni despre el? Devin celebru din pricina unui prunc necunoscut ce s-a născut azi noapte în staulul nostru.

Soarele cobora spre asfinţit, cumnite şi potolit ca un copil după plâns. Ochiul lui înlăcrimat mai clipi de câteva ori şi apoi pleoapa dealului ademeni umbrele reci ale serii.

Au plecat pe rând ciobanii şi savanţii. Ce ciudat! Extremele piramidei se adună în grajdul meu unde s-a născut Pruncul. Mă voi duce să-l văd şi eu. Am să-i aduc în casă. Nu se poate să nu fie ceva deosebit cu acest fecior.

Au trecut anii. La hanul din marginea oraşului poposesc tot mai mulţi călători. Afacerea merge strună. Ciudată moştenire mi-a lăsat tata! Oamenii par mai interesaţi de vechiul staul din fundul curţii decât de noile clădiri ale hanului. Sunt unii printre ei care propun să se ridice o biserică pe locul ieslei animalelor noastre. Se pare că norocul nu va părăsi niciodată hanul nostru, pentru că într-o seară, tatăl meu a primit în staulul nostru o familie de evrei săraci. În noaptea aceea de neuitat, s-a născut un copil care a schimbat nu numai destinul familiei noastre, dar şi pe cel al lumii.

Soarele era sus şi lumina lumea, zâmbindu-i cu raze de aur ceresc.

Şi lumea nu mai era aceeaşi.

sursa: lascaupetru.wordpress.com

Despre

Citeste si:

De ce regatul creştin Ierusalim a căzut în mâinile lui Saladin, leul deşertului.

În 1187, regatul cruciat al Ierusalimului se afla în al 88-lea an. A fost descoperit …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!