Guvernul din Cuba a ordonat închiderea a 60 de biserici penticostale

Uniunea Patriotică din Cuba (UNPACU) a condamnat recent „atacurile regimului castrist contra libertății religioase” și a dat publicității faptul că autoritățile statului au anunțat Biserica Evanghelică Penticostală că 60 din localurile acesteia au fost confiscate.

Operativo-policial-afueras-Yiorvis-Bravo_CYMIMA20160108_0015_16-165x110

Într-un comunicat, liderul acestui grup, Jose Daniel Ferrer, s-a referit la cazul unei biserici evanghelice din Camagüey, care a fost atacată de poliție joi 8 Ianuarie, demolând apoi o parte din edificiu. Poliţia a descins la casa pastorului dimineaţa devreme, acesta fiind arestat împreună cu soţia lui, fiind conduşi amândoi la postul de poliţie din localitate.

Pe lângă demolarea bisericii, a cărei pastor era Bernardo de Quesada, UNPACU a denunţat că în ziua următoare a fost demolată o altă biserică în Las Tunas, biserică ce era păstorită de Carlos Nuñez.

Acest grup de biserici s-a desprins cu mai mult timp în urmă din Assemblies of God, formând o entitate separată, fiind în acelaşi timp foarte critică faţă de guvernul de la Havana. În comunicatul UNPACU se menţionează că regimul menţine mobilizate în Camagüey forţele de represiune, pregătite pentru a interveni contra oricărei manifestaţii a credincioşilor indignaţi de violenţa barbară folosită de autorităţile castriste.

Ferrer a semnalat că deşi relaţiile dintre Statele Unite şi Cuba s-au normalizat în cursul anului trecut, în Cuba au crescut violările drepturilor omului, în special cele referitoare la libertatea religioasă, aşa cum reiese din cazul prezentat mai sus.

Într-un raport publicat de Christian Solidarity Worldwide (CSW), raport publicat de Christian Today, se precizează că în anul 2015 au avut loc în Cuba 2 300 de incidente legate de violarea libertăţii religioase în insulă, în comparaţie cu doar 220 în 2014. Această creştere spectaculoasă este legată de faptul că guvernul de la Havana a declarat ilegale 2 000 de biserici aparţinând organizaţiei Assemblies of God şi a ordonat demolarea a peste 100 din aceste biserici.

Surse:benidradici.com

Despre infoCrestin

Citeste si:

Acuzat de blasfemie, un adolescent din Pakistan riscă pedeapsa cu moartea

Un adolescent de religie creștină a fost arestat și încarcerat în Pakistan pentru că ar …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!