Gruparea islamistă Al-Nosra respinge acordul de încetare a focului în Siria

Gruparea islamistă Frontul Al-Nosra, care revendică numeroase atentate împotriva regimului sirian, a respins miercuri, într-un comunicat, armistiţiul propus de către mediatorul Lakhdar Brahimi cu ocazia sărbătorii musulmane Al-Adha, celebrată începând de vineri.


“Nu există armistiţiu între noi şi acest regim care face să curgă sânge musulman”, afirmă Frontul Al-Nosra, spunând că nu se încrede în intenţiile preşedintelui Bashar al-Assad. “Noi, dacă Dumnezeu o vrea, nu suntem printre cei care dau o şansă complotiştilor să ne înşele”, adaugă el.

“Considerăm aceste date limită şi aceste armistiţii ca uneltiri pregătite zi şi noapte (…) de către oameni în Orient şi în Occident care au o ură, deschisă sau ascunsă, faţă de islam”, precizează el.

Frontul Al-Nosra, o grupare islamistă necunoscută înainte de începerea conflitului în Siria, a revendicat majoritatea atentatelor recente din această ţară.

Grupările islamiste care luptă în Siria, chiar dacă nu sunt numeroase, joacă un rol important datorită motivării trupelor lor şi expertizei tehnice pe care o au, potrivit unor surse din cadrul rebeliunii.

În Siria, violenţele au provocat moartea a peste 35.000 de persoane de la începutul revoltei împotriva regimului în martie 2011 şi au obligat sute de mii de sirieni să-şi găsească refugiu în ţările vecine.

mediafax.ro

Despre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload