Fratele Beton. Portrete de farisei

Să ne oprim puţin în galeria portretelor de farisei în faţa tabloului fratelui Beton, fariseul renumit pentru intransigenţa sa cu privire la orice schimbare. Este rudă apropiată cu Fosila vie. Chiar fraţi.

Se spune că un reporter a luat un interviu unui cetăţean care împlinise venerabila vârstă de 100 de ani: “Bănuiesc că în timpul vieţii dumneavoastră aţi trecut prin multe schimbări, nu-i aşa?” “Da. Am trecut prin foarte multe schimbări şi am fost împotriva tuturora”, a replicat el.

Fratele Beton, este împotriva oricărei schimbări. El vrea să păstreze status quo cu orice preţ. Se teme de nou pentru că, nou, înseamnă ceva diferit de ceea ce a fost, de ceea ce ştie el. Pentru el lumea ar fi bine să îngheţe la forma actuală, să se întărească aşa ca betonul, păstrându-şi forma finală în anii pe care îi mai are el de trăit.

El vrea să “păstrese credinţa aşa cum a primit-o”. De fapt, este porţiunea din Scripturi pe care o citează mereu. Este favorita lui. Din nechimbare şi-a construit doctrina fundamentală a vieţii sale.

Dumnezeu nu se schimbă. Este acelaşi. Eternul Prezent. Eu Sunt. Dacă credinţa vine de la El, ea este la rândul ei neschimbătoare, de unde dorinţa de a păstra lucrurile aşa cum sunt ele fără să se schimbe nimic.

În general, în jur de 16 la sută din populaţiea unei comunităţi este împotriva schimbărilor. Orice fel de schimbare.

Este zadarnic să-i argumentezi fratelui Beton, că schimbarea înseamnă creştere, că ea face parte din dinamica normală a vieţii, că avem nevoie de ea, că este ceva pozitiv în schimbare, că ea poate fi prietenul nostru şi nu inamicul. Nu vei obţine nimic. El nu vrea să schimbe nimic. Ca Ford, care a fost rugat de inginerii firmei sale să producă maşini şi de altă culoare decât neagră. A fost de acord cu ei. Pot alege orice culoare numai maşinile lui să fie negre.

Iubitor al rutinei, fratele Beton, se simte fericit şi în siguranţă ori de câte ori lucrurile, mai ales în biserică, se desfăşoară după regula demult ştiută. Previzibiul îi dă odihnă, pe când noul, plin de imprevizibil, îl îngrijorează şi nelinişteşte.

Dacă Fosila vie trăieşte din trecut, fratele Beton, vrea un perpetuu prezent. Este, de fapt, un gardian al prezentului, pe care-l păzeşte de viitor.

Dificultatea sa izvorăşte din incapacitatea de a distinge între formă şi conţinut, între mesaj şi modalitatea transmiterii lui. Mesajul nostru creştin este etern, dar nu şi modalitatea de-la transmite altora. Metodele trebuie înnoite odată cu înnoirea vremurilor.

Predicăm azi Evanghelia unei generaţii crescute în faţa televizorului. Această generaţie de “vidioţi” cum o numea cineva, s-a format cu informaţia scurtă, precisă, incitantă, senzaţională. Ea cunoaşte pasiunea efectului artistic, sentimentul năvalnic al efectelor speciale, dinamica acţiunii bine conturate din filmele vizionate. Este o generaţiei care şi-a exersat simţul vizual, prelucrând, din copilărie, imaginea ca suport al ideii. Ei bine, unei astfel de generaţii, va trebui să-i comunicăm Cuvântul lui Dumnezeu cu altă metodă decât cea tradiţională. Ne adresăm acum acestui segment al bisericii, folosind proiectoare video, clipuri video, drame şi scenete jucate sub lumina reflectoarelor, subliniate sonor şi însoţite de imagini filmate. Toate bune şi frumoase, dacă nu l-am avea pe fratele Beton. |i ne lovim de el de fiecare dată. Dur. Zgomotos. Dureros.

“În sat la ei nu s-a auzit de aşa ceva!”. “Aţi băgat teatrul în biserică!” “Unde aţi citit voi în Biblie că apostolii au făcut aşa ceva?” Şi argumentele continuă… “Sunt la pocăinţă de peste 50 de ani şi n-am avut nevoie de teatru sau filme ca să mă pocăiesc!” Corect! Fratele Beton n-a avut televizor, nici măcar radio în satul în care a crescut. Dumnezeu i-a vorbit în cadrul lui de referinţă şi Evanghelia l-a convertit. Slăvit să fie Domnul, pentru aceasta! Ne bucurăm. N-ar trebui să se bucure şi el, fratele Beton, că Dumnezeu converteşte oameni care vizionează filmul “Isus”? N-ar trebui să-L laude el pe Domnul pentru mântuirea celor care se predau în urma participării la drama de Paşti a bisericii noastre?

Fratele Beton, însă, nu poate face distincţia faptului că mesajul este acelaşi dar metoda de transmitere a lui este diferită azi. Contează cu ce vehicol vine doctorul la mine? Contează. Sper din toată inima să nu vină călare ca în tinereţea fratelui Beton.

Ciudăţenia fratelui Beton constă în faptul că el acceptă toate celelalte beneficii ale civilizaţiei, fără să fie inflexibil la folosirea lor. Bunăoară se foloseşte de telefon (unori, prea des şi prea mult) şi nu traversează oraşul pe jos pentru a sta la vorbă cu prietenii lui. La fel, conduce o maşină şi nu dă bice cailor, ca în satul de altă dată. Se bucură de toate facilităţile şi înlesnirile civilizaţiei, în timp ce biserica la care merge vrea să rămână cât mai arhaic posibil, scoasă din circuitul vremii, îngheţată pe traseul timpului.

Prin anii 80 am folosit pentru prima dată diapozitivele proiectate în cadrul studiilor biblice cu tineretul. Era sigurul mijloc accesibil nouă atunci pentru a comunica vizual cu peste 500 de tineri care veneau în fiecare marţi seara la biserica din Oradea. Venea şi Fratele Beton. Ne-am lovit adeseori de duritatea sa. Era beton întărit. Nu se mai putea turna în alte tipare.

Uneori l-am întâlnit Beton armat.
Alte ori era Micro-beton. Jumate beton, jumate microfon.

lascaupetru.wordpress.com

Despre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload