Fotografia impresionantă a unui copil din Siria care credea că va fi împuşcat de obiectivul aparatului

O fotografie impresionantă cu un copil din Siria a devenit viral pe internet. Atunci când i-a fost făcută poza, copilul a crezut că se află faţă în faţă cu o armă şi a ridicat mâinile pentru a se preda.

NIÑA-590x337

Atunci când un fotograf a vrut să imortalizeze un copil din Siria, acesta a crezut că se află faţă în faţă cu o armă şi a ridicat mâinile, pentru a se preda. Imaginea a devenit viral pe reţelele sociale, utilizatorii fiind foarte impresionaţi de ravagiile pe care războiul civil şi organizaţia teroristă Stat Islamic le-au făcut în ţară.

Fotografa Nadia AbuShaban, o palestiniană din Gaza, a împărtăşit această imagine pe contul său de Twitter, iar utilizatorii s-au declarat foarte impresionaţi. „Este atât de trist. Niciun copil nu merită aşa ceva“, spune un comentator.
Iniţial, pe internet, s-a vehiculat faptul că în imagine este o fetiţă. Însă, se pare că este vorba de un băieţel de patru ani, care se numeşte Adi Hudea. El a fost fotografiat în 2012 de fotojurnalistul turc Osman Sağırlı.

„Puii califatului“ asistă la decapitări în Siria

Gruparea Stat Islamic (SI) a difuzat duminică o înregistrare video care descrie decapitarea mai multor bărbaţi şiiţi care au fost conduşi la locul execuţiei de adolescenţi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de agenţia UPI, în pagina electronică.

OSDO susţine că a primit o copie a acestei înregistrări care a fost, de asemenea, postată pe reţelele de socializare. Imaginile prezintă mai mulţi minori înarmaţi, numiţi „Puii califatului“, care conduc nouă bărbaţi şiiţi îmbrăcaţi în uniforme portocalii pe un câmp din Hama, în Siria.

După ce se opresc, unul dintre băieţi înmânează cuţite unor militanţi SI mascaţi, care decapitează fiecare prizonier în parte. Unul dintre militanţii prezenţi în înregistrarea video îi numeşte pe bărbaţi „necredincioşi spurcaţi“ şi promite răzbunare pentru „ceea ce regimul a făcut în anii ’80 la Hama“, referitor la reprimarea brutală a revoltei Frăţiei Musulmane de către fostul preşedinte sirian Hafez al-Assad în februarie 1982.

Înregistrarea video a apărut la o săptămână după ce OSDO a anunţat că între începutul anului şi 23 martie, SI a recrutat 400 de copii care să facă parte din „Ashbal al-Khilafah“ („Puii califatului“), notează Mediafax.

Folosind maşini, bani şi arme pentru a-i atrage, recrutorii SI trimit minori care să prospecteze taberele unde se predau principiile sharia şi tacticile militare. OSDO subliniază că „SI foloseşte copii pentru a lucra ca spioni şi agenţi pentru a strânge informaţii şi ca gardieni ai posturilor lor“.

Organizaţia a strâns dovezi despre şase membri SI minori care au fost ucişi în timpul unor lupte la Kobani împotriva forţelor kurde, în ianuarie.

De la declararea Califatului după pătrunderea în Irak din Siria anul trecut, gruparea SI a devenit cunoscută pentru decapitări publice şi alte execuţii brutale. OSDO estimează că în perioada 28 februarie – 28 martie, gruparea a executat 61 de persoane, inclusiv 36 de civili acuzaţi de „insultarea lui Allah, cooperarea cu forţele regimului, recrutarea de persoane pentru răpirea membrilor SI, homosexualitate şi spionaj“.

adevarul.ro

Despre

Citeste si:

Atentie! Diavolii de la LGBT incearca coruperea copiilor de la varste fragede.Vezi video:

Ceea ce-i uneşte pe copii şi pe travestiţi, spun organizatorii, este plăcerea de a se …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!