Focul urii împotriva lui Florin Ianovici

Focul urii împotriva lui Florin Ianovici încă mai arde.
Dar, nu mor caii când vor câinii, aşa spun şi acum bătrânii şi ştiu ei bine sensul zicalei. Cei înţelepţi vor înţelege ce vreau să să spun acum, nu şi ceilalţi, din nefericire.
Rostogolul cuvintelor îmbibate cu ură bolnăvicioasă asupra lui Florin Ianovici,  mânuit cu abilitate demonică de unii  frustraţi, care îl refolosesc pe J. Pop, parcă nu se mai opreşte. Eu chiar nu pot pricepe ( aşa sunt eu uneori, mai grea de cap) cui face bine această atitudine care asemănătoare unui dans tribal, care invocă până la epuizare, condamnarea la moarte? Tare mi-ar plăcea să văd la microscop inimile “sfinţilor” care au dat curs defăimării şi care continuă să atâţe focul.

Dacă închid ochii şi deschid uşa imaginaţiei, văd desluşit liota grotescă, adunată în jurul focului “sacru” deasupra căruia stă legat fedeleş, pastorul, Ianovici.

Parcă desprinşi dintr-o altă lume, frustraţii saltă în cerc, ţinându-se de mâini şi fac incantaţii, râzând sardonic, aşteptând ca din clipă în clipă flăcările să-l cuprindă şi să-l mistuie pe condamnat. Ei sunt şi judecători şi călăi.

 

Ce treabă mai au cu Judecătorul cel drept? Să nu uite aceştia că vor primi ce merită. Ieremia în cap. 51:56 spune: Caci Domnul este un Dumnezeu care rasplateste! El va da negresit fiecaruia plata cuvenita lui!
Sărmanii de ei, prinşi în capcana răzbunării şi a propriilor răutăţi şi frustrări, nu mai au timp să privească sus.
Eu, însă da, Si văd ochiul lui Dumnezeu, în toată splendoarea Lui, vărsând lacrimi peste focul păgân, stingând dogoarea flăcărilor şi ostoind durerea celui care tace cu ochii pironiţi spre cer şi aşteaptă  ajutorul Domnului.
Voi care jubilaţi cu inimile împietrite de ură, acordaţi-vă un moment de respiro prin rugăciune şi îndreptaţi-vă privirile spre albastrul  cerului, dar şi spre adâncul inimilor voastre.

Cred că este vremea în care toţi trebuie să privim nu la cei de lângă noi, ci mai mult la noi înşine..Poate că veţi vedea mai desluşit ce văd şi eu,:dragostea lui Dumnezeu la care suntem chemaţi. Ambiţiile şi grijile lumii v-au ascuns cel mai vizibil mesaj. Timpul este aproape. Vine Isus!

P.S.Pastore, Florin Ianovici, aş vrea să ştii că nu eşti singur. Suntem mult mai mulţi cei care te purtăm în rugăciunile şi posturile noastre şi mai mult de atât, ştim că Dumnezeu Cel căruia îi slujeşti nu te va părăsi nici o clipă.El este lângă tine. Fii binecuvântat!

Daca ai fost intarit, incurajat de acest slujitor Florin Ianovici si esti de partea ADEVARULUI, te rog alatura-te noua aici.
florin-768x705

Despre infoCrestin

Citeste si:

De ce a creat Dumnezeu femeile atât de sensibile?

Pentru bărbați nu este ușor de înțeles de ce femeile plâng atât de ușor. Plâng …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!