Florin Barbu, aflat în greva foamei, moare încet, dar sigur!

La Strasbourg, în fața CEDO, Florin Barbu, aflat în greva foamei, moare încet, dar sigur!, pentru copiii săi…
“Ai milă de mine, Dumnezeule, – spune el, sfârşit- ai milă de mine!”. Iar moartea lui – şi a noastră!- prinde contur în fiecare zi…

a128

Sunt copiii noştri, în fapt, copiii unui popor ce nu mai are visuri acum. Nu mai are niciun vis.
Sunt copiii noştri, viitorul României din ce în ce mai fără viitor!

Nu este normal ca numai un părinte să se jertfească pentru copiii săi. Atunci când avem un preşedinte, un guvern şi, chiar un parlament!, trăind cu toții sub oblăduirea lor, ne-am aştepta că fac ce trebuie să facă… Deschid ochii, văd oamenii şi nevoile lor, îi ajută, trăiesc –dacă nu pentru ei!- măcar nu-i abandonează în fața străinilor.

Copiii noştri nu sunt de vânzare! Dar, renunțăm la ei prin tribunale, autorități române!… Ne scuzăm de fiecare dată, dezamăgind şi cedănd fără luptă! Îi pierdem, îi vindem, îi trimitem în exil pe capete! Prin Norvegia, Finlanda, Danemarca, Marea Britanie, ca să nu mai vorbim de România, unde chiar dacă, sărmanii, s-ar adăposti în vreo bisericuță, s-ar ascunde acolo, autoritățile române, în zelul lor, sunt gata să-i împacheteze şi să-i trimită de urgență… acolo unde îi lasă sufletul! Acolo, unde, în înțelepciunea şi conştiința lor!, consideră că le e locul… Prin vreo Canadă înghețată, pe vreo calotă glaciară, unde-şi vor plânge în linişte părinții lor… Într-un colet poştal către vreun cuplu homosexual!

Florin Barbu se stinge uşor…
Niciunul dintre “Liderii” (?!) noştri, însă, nu pare că-şi face păreri de rău!… Toți au digestia bună, conțiința imaculată, în continuare. În țară merg toate lucrurile bine, după cum se pare… Ca-n orice țară-nfloritoare!
De ce să-şi mai facă probleme, atunci, şi să-l întrebe pe nu-ştiu-cine dac-a mâncat, de câte zile se află în greva foamei sau dacă are nevoie de vreun ajutor, neapărat?! De vreun medic, poate?!

Îl ignoră cum ne ignoră pe toți!

Dacă autoritățile române – care pot cere repatrierea copiilor!- nu fac nimic acum, nu vor mai putea face ceva ca să se reabiliteze în ochii noştri niciodată!
Iar, toți cei care tac în fața acestor Drame, vor deveni complici la o crimă când omul acesta va muri.

… Căci, drama lui pune la încercare destinul nostru, încă!… Nu ne mai putem pierde propriii copii!

“Ai milă de mine, Dumnezeule!”, spune el, plângând.

Durerea lui mă sfâşie. Aş vrea să-l ajut. Cât nu e prea târziu…
Ajută-l şi tu! Înainte să-şi ia viața…

Fără titlu

de George Alexander

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload