O fetiţă de 12 ani, arsă de vie în propria casă de către militanţii ISIS, le-a cerut părinţilor, cu ultimele puteri, să îi ierte pe cei responsabili de această atrocitate, transmite The Independent.

Tragedia a avut loc în Mosul, unde o familie de creştini a fost atacată în propria casă, după ce au eşuat în a plăti la timp, o taxa către reprezentanţii cultului musulman. Mama fetei povesteşte că jihadiştii i-au înconjurat casa, pe care au incendiat-o.

Este vorba de Jaziya, o taxa impusă cetăţenilor non-musulmani din teritoriile controlate de ISIS şi este calculate în funcţie de venitul pe familie, precizează sursa citată via evenimentul zilei.

Mama continuă cutremurătoarele dezvăluiri, explicând că luptătorii “străini” au ajuns la uşa casei şi i-au spus că are de ales: fie părăseşte imediat casa, fie plăteşte taxa respectivă. Femeia le-a spus că va plăti, dar le-a solicitat câteva secunde pentru a-şi lua fiica din duş. Membrii ISIS au refuzat să aştepte şi au incendiat locuinţa.

Atât mama, cât şi fiica au reuşit să iasă din clădirea aflată în flăcări, însă fetiţa a murit câteva ore mai târziu, suferind arsuri de gradul patru pe tot corpul. Ultimul lucru pe care a mai reuşit să-l spună fetiţa a fost: “Te rog să îi ierţi!”.

 

Despre autor

infoCrestin

Lasă un comentariu

Captcha Captcha Reload