Egipt: copiii condamnați pentru insultarea Coranului au fost eliberați

Un tribunal egiptean i-a găsit vinovați pe cei doi băieți creștini acuzați că ar fi arătat „dispreț față de religia islamică”, dar i-a redat în custodia părinților. Copiii, în vârstă de 9 și respectiv 10 ani au fost judecați după ce un cleric islamist i-a acuzat în luna septembrie că ar fi rupt pagini din Coran și ar fi urinat pe ele, relatează Christian Post.

egyptchristianboys9and10faceprosecutionallegedlyurinatingquran_400
Judecătorul i-a declarat vinovați de „desacralizare” a Coranului, în ciuda caracterului contradictoriu al acuzațiilor aduse contra lor și a dubiilor privind capacitatea celor doi copii de identificare a versetelor coranice, aceștia fiind analfabeți. Judecătorul a motivat indulgența sentinței făcând referire la vârstele copiilor. Cu toate acestea, deși nu au fost condamnați la închisoare, cei doi băieți au fost declarați vinovați, judecătorul găsind astfel o soluție de compromis între temperarea indignării internaționale cu privire la acest caz și potolirea mâniei localnicilor musulmani.

Nabil Farag și Mina Rizq (identificați în mod eronat anterior ca Nabil Naji Rizq și Mina Atallah) se jucau la o groapă de gunoi din provincia Beni Suef când au fost acuzați de insultarea Coranului.
Tatăl unuia dintre băieți susține că cei doi sunt nevinovați.

„Satul nostru se află pe Canalul Bahar Mousa, iar în apropiere se află o zonă în care femeile aruncă gunoiul, iar copiii merg acolo ca să caute cuie sau lucruri de metal pentru a le vinde”, a declarat Nady Rizq. „În timp ce se jucau în gunoaie, un bărbat pe nume Ibrahim Mohammed Ali a văzut câteva bucăți de hârtie cu murdărie pe ele și a crezut că băieții urinaseră pe ele și rupseseră Coranul, dar ei n-au făcut așa ceva”, a adăugat el.

Rizq spune că Ali i-a dus pe băieți într-o biserică și a întrerupt serviciul divin pentru a-l informa pe preot cu privire la acuzație. Preotul l-ar fi pălmuit pe unul dintre băieți și l-ar fi întrebat ce s-a întâmplat, conform avocatului celor doi, Karam Ghoubrial. Băieții s-au apărat, spunând că nu făcuseră nimic rău. În seara respectivă, Ali a raportat incidentul la poliție, declarând că i-a văzut pe copii urinând și defecând pe paginile Coranului. Cu toate acestea, mărturia sa din timpul procesului s-a dovedit contrară acestei acuzații inițiale, el declarând că, de fapt, nu i-a văzut făcând aceste lucruri.

Provincia Beni Suef a mai fost în centrul atenției presei și în luna ianuarie, când un tribunal i-a condamnat pe Nadia Muhammad Ali și cei șapte copii ai ei la 15 ani de închisoare pentru reconvertirea la creștinism, după ce se convertise la Islam. Părăsirea Islamului poate fi pedepsită chiar și cu moartea conform legii islamice sharia, citată în prezent ca sursă legislativă în noua constituție egipteană, aprobată la referendumul din luna decembrie noteaza revista semneletimpului.ro

Despre

Citeste si:

Islamul pune STĂPÂNIRE pe Germania lui Merkel. Mai vrem MEGA-MOSCHEE?

„Auto-secularizarea” Germaniei este un model pentru modul în care creștinismul este lăsat și încurajat să …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!