Diferenţe între Biblia ortodoxă şi cea protestantă

Diferenţe între Biblia ortodoxă şi cea protestantă. Religia creştin ortodoxă are o istorie mult mai lungă faţă de cea protestantă, cea de-a doua având baza în reforma religiei romano-catolice, iniţiată de Martin Luther, la începutul secolului al XVI-lea.

400x200

Diferenţe între Biblia ortodoxă şi cea protestantă. Textele sfinte

Atitudinea faţă de Sfintele Scripturi arată o parte dintre diferenţele între ortodocşi şi baptişti. Protestanţii cred că doar cele 39 de cărţi ale Vechiului Testament şi 27 de cărţi ale Noului Testament sunt insuflate de Dumnezeu şi deţin toată autoritatea în materie de credinţă.

Mântuirea

Cea mai mare diferenţă si importantă greşeală, potrivit ortodoxia.md, apare la traducerea cuvintelor Apostolului Pavel cu privire la mântuire. În timp ce în traducerea ortodoxă este folosit un timp gramatical continuu – creştinii se mântuiesc – în traducerea lui Cornilescu scrie că creştinii „sunt mântuiţi”, în spiritul învăţăturii protestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viata credinciosului si că este sigură.

Izvorul mântuirii provine direct de la Dumnezeu în concepţia protestantă, fără mijlocirea preotului şi fără vreo condiţionare materială.

Diferenţe între Biblia ortodoxă şi cea protestantă.. Sacramentele

Protestantismul nu recunoaşte sistemul celor şapte sacramente ale confesiunilor catolice şi ortodoxe, considerând că există numai două sacramente: Botezul şi Împărtăşania. Neagă învăţăturile despre purgatoriu, valoarea sacrificiului, al hramurilor şi pomenelilor, al absolvirii generale, al meritului faptelor bune.

Închinarea la sfinţi

Dumitru Cornilescu, fost diacon ortodox, devenit pastor protestant, va realiza o traducere a Bibliei care prezintă uneori diferenţe. Astfel, textul „ruşinaţi cei care se închină chipurilor cioplite” va deveni în traducerea Cornilescu “ruşinaţi cei care se închină… icoanei!”. În Apocalipsa, „chipul fiarei” devine pentru Cornilescu “icoana fiarei”

Potrivit cuvantul-ortodox.ro, învăţătura de credinţă despre sfintele icoane a fost formulată de Sinodul al VII-lea Ecumenic din anul 787 (cu mult înainte de Marea Schismă), care, pe temeiul cuvintelor apostolului Ioan preciza: „după cum chipul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, asemenea să se aşeze şi cinstitele şi sfintele icoane, făcute în culori sau mozaic, sau din alt material potrivit, în Sfintele Biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase şi veşminte, pe pereţi şi pe scânduri, în case şi pe drumuri, şi adică icoana Domnului şi Dumnezeului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi cea a Sfintei Preacuratei noastre Stăpâne, de Dumnezeu Născătoare, ale cinstiţilor Îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi cuvioşilor bărbaţi. Căci dacă vor fi văzuţi mai des zugrăviţi pe icoane, cu atât mai vii vor fi în faţa respectivilor, care îi privesc, reînviindu-se memoria şi dorul de prototipul lor, le vor săruta şi le vor da închinarea cinstită, dar nu adorarea deplină, care după credinţa noastră se cuvine numai firii dumnezeieşti”

De partea cealaltă, protestanţii nu sunt de acord cu închinarea la icoane şi cinstirea sfinţilor.

Diferenţe între Biblia ortodoxă şi cea protestantă. Căsătoria

Înainte de fi hirotonisire, viitorul preot trebuie trebuie să se căsătorească. Astfel de reguli nu sunt prezente în rândul pastorilor protestanţi.

Ierarhia sacerdotală

În timp ce în cadrul bisericii ortodoxe poate fi regăsită o ierarhie sacerdotală, în cadrul confesiunii protestante nu există aşa ceva, una din ideiile de bază fiind chiar faptul că în protestantism o persoană precum episcopul nu ar avea un loc privilegiat.

adevarul.ro

 

Despre

Citeste si:

Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!