Descoperire majoră în istoria creștinismului! 70 de cărți din plumb cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani

Într-o peșteră din Iordania au fost decoperite 70 de cărți din plumb cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani. Potrivit experților documentele ar putea fi unele dintre cele mai vechi scrieri creștine, o descoperire majoră în istoria creștinismului, notează Daily and Sunday Express, citat de b1.ro.

MISTERIOSULmesajalArhangheluluiGabrieldC384C692creC385C5B8tinismulpestecap_297322-310x165

Fiecare dintre cele 70 de cărți are între 5 și 15 pagini, sunt scrise în ebraica veche, legate prin inele de plumb și au mărimea unui card de credit.

Căpitanul echipei britanice de arheologi, David Elkington, care încearcă să amplaseze cărțile într-un muzeu din Iordania a declarat că „este incredibil când te gândești că am ținut în mâini aceleași cărți pe care le-au ținut primi sfinți ai Bisericii„.

Potrivit sursei precizate, autoritățile iordaniene revendică aceste cărți după ce au fost duse în Israel între 2005 și 2007. Dar un beduin din această țară spune că sunt ale familiei sale încă de acum 100 de ani.

Pe langa aceste manuscrise se afla si unul care ar putea da creştinismul peste cap, deoarece prezintă nişte informații care ar lua din importanța pe care o atribuim învierii lui Iisus Hristos.

Manuscrisul este scris în limba ebraică pe o tabletă din piatră, cu cerneală, nefiind cioplit aşa cum te-ai fi aşteptat.

Informaţiile de acolo, care sunt descifrabile în proporţie de 50%, şi ar fi fost cuvintele Arhanghelului Gabriel prezintă o informaţie care cutremură bazele creştinismului. Se pare că pe vremea celui de-al doilea templu evreiesc, cu câteva sute de ani înainte de a se fi născut Iisus Hristos, cineva a înviat după trei zile, noteaza romanialibera.ro.

Într-unul dintre rândurile care se mai pot citi scrie clar „Şi în trei zile vei învia!” Astfel, a apărut teoria controversată că a mai existat un Mântuitor înaintea lui Iisus, care s-a ridicat din mormânt după trei zile.

Documentul controversat, care a fost expus la Muzeul Israel din Ierusalim, pune la încercare credinţa şi mai ales curiozitatea cercetătorilor, care încearcă să dea de cap întregului mesaj pentru a determina cu exactitate la ce se referă şi cum de se vorbeşte, cu atât timp înainte, de o înviere care are loc la trei zile după moarte.

Tableta a fost găsită în urmă cu 13 ani şi la începutul ei scrie „Eu sunt Gabriel”, de unde s-a concluzionat că aceasta conţine profeţia Arhanghelului cu acest nume.

Despre infoCrestin

Citeste si:

Primul Templu: primele artefacte gasite vreodata pe Muntele Templului

“Este prima dată când am descoperit artefacte din aceasta perioada in situ [la fata locului], …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!