Declaratia lui Tokes Lazlo privind cazul Bodnariu

Luare de cuvânt în cazul familiei Bodnariu

Opinia publică românească și internațională este bulversată încă din noiembrie anul trecut de calvarul numeroasei familii al românului Marius Bodnariu, care trăiește în Norvegia. Serviciul de protecție al copilului Barnevernet, recurgând la mijloace inchizitoriale, i-au declarat ”incapabile de educație” pe soții care-și creșteau cele cinci mlădițe într-un spirit religios, creștinesc, și le-au luat cu forța, plasându-le sub tutela unor străini.

Este evident că oficialitățile tutelare norvegiene – înterpretând greșit noțiunea de protecție a copilului – au abuzat de propriile puteri, intervenind grosolan în viața unei familii, față de care îmi exprim întreaga compasiune.

Cu vedere și la alte asemănătoare cazuri, Parlamentul European trebuie să ia poziție față de încercările de dezmembrare a familiilor și față de actele anti-creștinești din Norvegia, mai concret: să facă demersuri pentru reunificarea totală a familiei Bodnariu!

 Bruxelles, 27 aprilie 2016 Tőkés László – Europarlamentar

cui-thumb

Ședința plenară a Parlamentului European din 27 aprilie ac. a avut pe ordinea de zi – printre altele – tema promovării transfrontaliere a intereselor copiilor, care este mai presus de orice. Profitând de ocazie un grup de parlamentari, la inițiativa deputatului Daniel Buda (Partidul Popular European), a pus pe tapet practica de protecție a minorilor din statul norvegian, care a stârnit vii controverse internaționale, proliferate de cazul soților Bodnariu din Norvegia, cuplu care a fost privat de cei cinci copii ai lor de către serviciul de protecția copilului ”Barnevernet”, ce activează în acestă țară.

Seara târziu i-a venit rândul europarlamentului Tőkés László (PPE) ca printr-o scurtă intervenție să se alăture celor care atât acasă, în România, cât și peste hotarele ei, au protestat prin diverse metode împotriva celor întâmplate românului Marius Bodnariu și soției lui norvegience, cărora le-a fost luate mlădițele, plasate mai apoi sub tutela unor străini. Printre copii fiind chiar și un sugar de patru luni!

Cazul este arhicunoscut, iar abuzul Barnevernetului nici până azi nu a fost reparat. Motivele care au dus la dislocarea copiilor din sânul familiei au fost neîntemeiate sau trase de păr, procedura a fost cât se poate de inumană și samavolnică, intervenția în viața privată a unei familii în acest fel este condamnabilă. Nu degeaba s-a ajuns la un scandal mondial, încununat cu vii demonstrații de protest. În luna ianuarie zeci de mii de cetățeni europeni au protestat revoltați în România, inclusiv în orașele din Transilvania, de unde provine și eurodeputatul Tőkés. Au luat poziție demnitarii români, diplomația românească și-a făcut și ea treaba, chiar și în Norvegia s-au găsit vreo două sute de specialiști care printr-o scrisoare deschisă au cerut intervenția ministerului de resort împotriva disfuncționalităților organizației Barnevernet. Președintele Cehiei – al cărui conaționali s-au confruntat cu un caz aproape similar – a comparat sistemul de protecție al copiilor din Norvegia chiar cu regimul nazist.

Europarlamentarul Tőkés László în cuvântul său rostit în plen și-a manifesat compasiunea față de familia greu încercată, și a solicitat Parlamentului European un demers hotărât împotriva abuzurilor antifamiliale și anti-creștine din Norvegia, cerând o intervenție concretă în interesul reîntregirii totale a familiei Bodnariu.

Bruxelles, 28.04.2016 Biroul de presă al europarlamentarului Tőkés László

Info Crestin

Despre infoCrestin

Citeste si:

De ce a creat Dumnezeu femeile atât de sensibile?

Pentru bărbați nu este ușor de înțeles de ce femeile plâng atât de ușor. Plâng …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!