De ce acceptam ca Biserica Ortodoxa Romana sa NU plateasca impozite si taxe? Ca sa mearga Mitropolitul Streza cu Mercedes E Classe de 300 cai putere ?

Oare câte slujbe vor fi oficiat, în noaptea de Inviere, înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române? De ce îmi pun această întrebare? Simplu, pentru că îmi imaginez că acea noapte este una dintre cele pentru care cinstitele feţe bisericeşti s-au pregătit achiziţionând impresionantul parc auto de care dispun.

mercedes

 

Acum câteva zile, invitat în studioul TV al publicaţie Turnul Sfatului din Sibiu, Mitropolitul Laurenţiu Streza, „afurisea” în direct pe jurnaliştii lacomi peste măsură care au vrut să pună mâna pe nişte bani vânzând fotografiile cu noul său bolid de lux sub a cărui capotă se află un „motoraş” de doar 300 de cai putere: „Să-i dea Dumnezeu atâţia bani cât o câştigat… Să-i înmulţească numai banii ăia cât o câştigat el pă… Da, în fine.”

Dându-şi seama că l-a luat gura pe dinainte, IPS Să nu duce blestemul până la capăt dar simte nevoia să atragă atenţia „unei părţi a presei” care atacă biserica: „Nu ne temem, Nu suntem noi chiar atât… cum să zic eu, neştiutori sau neprevăzători să credem… sau de ignoranţi, să credem că nu vor veni şi altele. Vor veni, dar în momentul în care ştii că ţi s-a declarat război eşti în stare de apărare.” Cine v-a declarat război Prea Înalte Părinte? Faptul că o parte a presei atrage atenţia pornind de la lucruri şi fapte reale, cum ar fi achiziţiile de automobile în valoare de sute de mii de euro, înseamnă stare de război?

Mai spunea IPS Sa Mitropolitul Streza ca, cineva tot din presă, i-ar fi mărturisit că i-ar dori să aibă avion sau elicopter, nu doar un amărât de Mercedes E Classe numai ca să ştie că Mitropolitul sau se întoarce acasă. Emoţionant, înălţător chiar… Dar mă întreb… Oare ştie IPS Să câţi copii îşi doresc să li se întoarcă acasă părinţii plecaţi în străinătate, fără Mercedes, avion sau elicopter, doar ca să se trezească în fiecare dimineaţă alături de ei? De ca atâţia oameni loviţi de nevoi trebuie să-şi caute rezolvarea traiului de zi cu zi departe de casă şi de familiile pe care le lasă în urmă? Nu pot să cred că BOR nu vede şi nu cunoaşte această tristă realitate… şi totuşi o sfidează. Pentru că ce altceva poate să fie dacă nu sfidare, etalarea înalţilor prelaţi în bolizi de lux atunci când apar în faţă enoriaşilor, mulţi dintre ei aflaţi sub limita de subzistenţă.

De câte ori se întâlnesc, cu diverse ocazii, parcarea arată ca cea a Realului sau a Barcelonei, atâtea mărci de lux şi modele de top sunt adunate la un loc. De aceea îmi imaginez că în noaptea de Inviere, bolizii dezlănţuiţi au zburat cu sutele de cai putere de sub capotă, de la o biserică la alta, pentru ca cinstitele feţe bisericeşti, aflate la bord, să-şi întâlnească enoriaşii, doar aşa a justificat IPS Sa Mitropolitul Laurenţiu Streza, necesitatea costisitoarei achiziţii.

Cred că, în pofida mai slabei motorizări, ar putea totuşi şi bleumarinele Dacii inscripţionate cu ANAF să ia urmele bolizilor şi mai ales ale banilor din care aceştia au fost achiziţionaţi. IPS Sa spune că automobilul a fost achiziţionat cu bani cinstiţi şi încă mai plăteşte la el. Nu neagă nimeni dar, poate că a venit vremea să ştim cu toţii cât de cinstiţi sunt aceşti bani şi mai ales, dacă sunt atât de mulţi şi cinstiţi, de ce nu sunt impozitaţi? De ce nu participă, prin impozite şi taxe, onest plătite şi BOR la efortul de ridicare a acestei ţări la un nivel la care să ne permitem să ţinem acasă tinerii supradotaţi, medicii sau profesorii. Să nu mai fie nevoiţi să plece în bejenie. Nu ar fi acesta un scop creştinesc, nobil, înălţător, chiar dacă această ar însemna că Prea Înalţii prelaţi să circule cu mijloace mult mai modeste?

Sursa: www.sfin.ro

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload