Cum să fii alături de un muribund

A sta alături de o persoană aflată pe patul de moarte ridică celui sănătos o multitudine de dificultăți. Ce să spună? Ce să facă? Ce să nu spună? Ce să nu facă? Cu aceste dileme se confruntă adesea preoții chemați la căpătâiul unui bolnav. Un editorial din ediția online The Guardian oferă câteva răspunsuri.

Foto: healthcommunities.com„Nu sunt un mare fan al veștmintelor preoțești. Însă atunci când vine vorba de a vizita oamenii în spital, funcționează ca un permis de culise cu acces complet,” își începe editorialul Dr Giles Frasier, capelanul spitalului Saint Mary’s Newington din Londra, fost cancelar al Catedralei Saint Paul’s. „Dezavantajul este că, atunci când ajungi lângă bolnav, acesta îți poate percepe prezența ca pe o vizită din partea Doamnei cu Coasa.”

O persoană foarte grav bolnavă, care a fost înconjurată de prieteni bine-intenționați care au tot mințit-o că se va face bine, își dorește de multe ori prezența cuiva care nu se va da înapoi de la o discuție despre moarte, spune Frasier. Fiindcă o astfel de discuție îi va permite să își exteriorizeze teama. „Moartea poate fi o afacere extrem de singuratică dacă întreaga experiență ți se rezumă la un zid de optimism și o falsă speranță că ‘totul va fi bine’,” scrie editorialistul.

Preotul spune că într-un astfel de context nu există nici rețete prestabilite, nici un plan bine determinat de acțiune și e bine că este așa. „Aici nu e vorba de emoțiile tale în fața situației. E vorba despre bolnavi,” scrie Frasier.

Cu toate acestea, există și niște lucruri în mod clar de evitat, recomandă preotul. „Nu întreba bolnavul ‘Ce mai faci?’. Nu căsca, nu te uita la ceas și nu-ți lăsa privirea să alunece pe fereastră. Nu te duce acolo cu o respirație urât mirositoare și nu te văita de eterna ta indispoziție. Nu-ți lua o față de evlavie bolnăvicioasă.”

Preotul spune că mult mai bine este „să zâmbești. Nu folosi ocazia pentru a-l converti pe bolnav la doctrina ta. Dar dacă vrea să se roage, rugați-vă. Dacă vrea să plângă, dă-i voie. Dacă vrea să râdă sau să te țină de mână, fii de acord. E ca un vals în care bolnavul conduce. Asta, desigur, dacă nu i se pare prea obositor să o facă.” Autorul continuă analogia spunând că scopul dansului nu este să îți iasă bine, ci să ai o relație cu celălalt. El concluzionează editorialul subliniind încă o dată importanța unei perspective altruiste: „nu e vorba de tine”.

semneletimpului.ro

Despre

Citeste si:

Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!