Cum așteaptă creștinii premiera filmului „Noe”

Filmul „Noe”, cu celebrii actori Russell Crowe și Anthony Hopkins, se apropie de premieră în condițiile unor controverse care amplifică interesul publicului pentru peliculă. Filmul este perceput de creștini mai degrabă ca o lucrare de ficţiune în care se regăsesc şi câteva elemente din istoria biblică. Suficient pentru o contestare a scenariului.

noah_400_01Luptător experimentat, mag şi vindecător, Noe nu îşi doreşte decât să trăiască în pace alături de familia sa. În visele lui apare amenințarea unui mare potop. Treptat, Noe înţelege că Însuşi Creatorul va pedepsi omenirea, iar semenii săi vor fi uciși. Acesta este scenariul filmului inspirat din cartea Geneza, nefiind însă o reproducere literală a acesteia.

Controversele vin pe fondul unor opinii diferite cu privire la modul în care poate fi citit, înțeles și ecranizat textul biblic. După câteva imagini oferite publicului anul trecut, filmul a atras critici din partea multor creștini care și-au exprimat îngrijorarea că ecranizarea se abate de la acuratețea textului biblic.

Aproape 98% dintre cei care au fost întrebaţi ce ar alege între un film bun, produs după agenda hollywoodiană, şi unul biblic, au declarat că nu s-ar uita la unul care nu conţine adevărul. Acest sondaj organizat de o instituție religioasă este contestatde Paramount, care a anunțat că un alt sondaj atestă faptul că 83% dintre cei intervievați așteaptă cu mare interes premierea filmului. Sunt chiar voci care consideră că ecranizarea va provoca o dezbatere națională despre Biblie.

Creștini care fac lobby ecranizării

Declarațiile unor lideri importanți creștini sugerează nu toți creștinii au această percepție negativă despre un film religios în care regizorul și-a permis inserarea unei viziuni personalizate.

Spre exemplu, președintele NRB, Jerry Johnson, și fost președinte al Colegiului Criswell din Dallas, a intervenit în favoarea Paramount Pictures, informându-i pe cinefilii creștini că, deși filmul nu reprezintă o repovestire literală a evenimentului biblic, el merită să fie vizionat. Conform Town Hall, Johnson își exprimă chiar recunoștința că „Paramount se străduiește să găsească un echilibru adecvat între creativitate artistică, dezvoltarea caracterului și onorarea Sfintei Scripturi”. În opinia sa, nu este de neglijat faptul că Hollywoodul, prin intermediul unui studio precum Paramount, face un film mare despre o poveste din Biblie, în condițiile în care nu lipsesc „teme biblice precum păcatul, judecata și mântuirea”.

Povestirile biblice și imaginația umană

Nu este prima oară când apar discuții cu privire la modalitatea prin care poate fi redat cinematografic un text biblic. Cât de mult este permisă intervenția imaginației umane? Iar această întrebare nu este ridicată doar în privința ecranizărilor cu tematică biblică, ci și a abordărilor literare. Sub aceleași controverse s-a aflat și capodopera „Cronicilor din Narnia”, scrisă de americanul C.S. Lewis. Deși acesta a susținut că există un adevăr profund în spatele acestora, menționând că „întreaga poveste despre Narnia este o poveste despre Christos”, nu toată lumea a apreciat abordarea sa, el fiind acuzat de promovarea păgânismului, datorită prezenței diferitelor creaturi magice, a vrăjitoriei, a anumitor zei puși într-o lumină favorabilă. În replică, Lewis consideră că modul în care el a transpus povestea oferă, de fapt, o poartă de acces imaginației pentru ca aceasta să descopere și să îmbrățișeze „Povestea Mare” a creștinismului, pentru care această viață nu este decât o „pagină de titlu”, conform CBN.

Vocile pozitive, precum cele ale jurnaliștilor de la Christianity Today, au afirmat, în schimb, importanța utilizării limbajului la nivel imaginar: „Da, avem voința și pasiunea de a apăra credința noastră, cunoștințele biblice pentru a ne sprijini argumentele și, de multe ori, caritatea creștină pentru a exprima aceste argumente cu dragoste. Cu toate acestea, în ciuda pasiunii, a cunoașterii și a iubirii, ceva în abordare lipsește; ceva în vocabularul nostru este deficitar. Părem a fi fără puterea convingerii, angajării și transformării lumii seculare.”

Citirea sau studierea Scripturii?

Luând în considerare aceste observații ale jurnaliștilor, putem concluziona că o abordare la literă a Scripturii, fără o înțelegere a contextului și fără imaginație, reprezintă un demers care duce spre un drum înfundat. În cartea Biblia ca literatură, autorii recunosc că există o „prăpastie culturală” dintre lumea noastră şi cea în care au fost scrise iniţial cărţile Bibliei, prăpastie care ne creează adesea dificultăţi în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, „acum şi aici”. Deoarece Biblia este exprimată în cuvinte omeneşti, avem nevoie de un studiu intens pentru a înţelege cuvintele respective în contextul lor iniţial, precum şi modul în care diferitele forme de revelaţie biblică traversează secolele şi ne vorbesc nouă astăzi.

Poate că nu întâmplător una dintre cele mai bine vândute autoare și vorbitoare creștine, Joyce Meyer, îi provoacă pe cititorii ei să ia în considerare studierea Bibliei timp de treizeci de minute pe zi, pe o perioadă de treizeci de zile. Practic, provocareaei recentă este o modalitate prin care intenționează să conștientizeze asupra faptului că Biblia nu trebuie să fie doar citită, ci studiată.

„Cred că de foarte multe ori suntem învățați să citim Biblia și lucrul acesta este bun, însă eu cred că avem nevoie, de asemenea, să înțelegem importanța studierii ei. Avem nevoie să mergem un pic mai adânc”, spune Joyce.

Inevitabil, devierea de la textul biblic este considerată de mulți creștini onești ca fiind periculoasă. Însă la fel de riscantă este și lipsa de imaginației atunci când ne apropiem de textul sacru. Poate că mai importantă decât detaliile este perceperea imaginii lui Dumnezeu care transpare dincolo de modul în care lecturăm. Și atunci se ridică întrebarea: În ce măsură un scenariu cu elemente fanteziste va putea surprinde acel fir roșu care traversează toată Scriptura? Rămâne ca cinefilii să își ofere un răspuns după ce vor fi vizionat filmul.

www.semneletimpului.ro

Despre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload