Creştinilor nu le este permisă discriminarea în funcţie de orientarea sexuală

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că libertatea religioasă se aplică la locul de muncă, cât timp nu încalcă drepturile altora. Statele membre ale Uniunii au posibilitatea de a interpreta reglementarea.

„Sunt încântat că principiul purtării simbolurilor religioase la muncă a fost păstrat – oamenii nu ar trebui să fie discriminaţi din cauza convingerilor religioase“, a scris pe Twitter premierul britanic David Cameron. El a reacţionat astfel la o reglementare a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Strasbourg. Judecătorii au menţinut dreptul individului de a purta simboluri religioase la muncă, dar au notat că în anumite cazuri libertatea religioasă poate fi restricţionată pentru a proteja drepturile celorlalţi, se arată într-un articol publicat în ediţia online a „Deutsche Welle“.

Urmând această idee, curtea a decis în favoarea unui caz şi împotriva altor trei. În timp ce judecătorii au spus că o angajată a companiei British Airways ar putea purta o cruce creştină la muncă, au decis împotriva unei asistente ai cărei angajatori îi interziseseră să poarte crucifixul, exprimând îngrijorări legate de sănătate şi siguranţă.

Curtea a mai decis şi că, în ce priveşte creştinii, nu este permisă discriminarea în funcţie de orientarea sexuală, chiar dacă opiniile religioase ale acestora le interzic să empatizeze cu homosexuali. Judecătorii au respins plângerea venită din partea unui funcţionar de primărie care a fost sancţionat pentru că a refuzat să căsătorească parteneri de acelaşi sex. Într-un alt caz, curtea a respins un proces intentat de un terapeut care a fost concediat pentru că a refuzat să consilieze cupluri homosexuale.


Dispoziţiile Curţii conţin un principiu fundamental mai larg pe care statele care au semnat Carta Europeană a Drepturilor Omului trebuie să  îl respecte, spune Hans Michael Heinig de la Universitatea Gottingen. Potrivit lui Heinig, decizia Curţii nu a fost „spectaculoasă“.

CEDO a subliniat că statele vor decide în care cazuri libertatea religioasă trebuie restricţionată pentru a proteja drepturile altora. Asta deoarece religia joacă un rol diferit în sfera publică din diferite ţări europene, explică Thomas M. Schimdt, expert în religie la Universitatea Goethe din Frankfurt.

În Franţa, de pildă, statul şi religia sunt strict separate. Simbolurile religioase precum eşarfele purtate pe cap sau turbanul sunt interzise în spaţiile publice. În Marea Britanie, însă, dreptul persoanei de a-şi  exercita libertatea religioasă are o sferă mai largă de interpretare.

Heinig consideră că există o serie de standarde definite de reglementarea CEDO. Astfel, majoritatea religioasă îşi poate urma tradiţiile, dar în acelaşi timp minorităţile religioase trebuie protejate.

adevarul.ro

Despre

Citeste si:

Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!