Crestinii ortodocsi copti din Egipt fug in Georgia

În Egipt, ciocnirile violente între copți și musulmani au fost în creștere, incepand din 2011, odata cu înlăturarea fostului Președinte Hosni Mubarak, conform ultimelor rapoarte, multi crestini preferând să plece decât sa traiasca sub continua hărțuire și discriminare. La inceputul acestei luni, Comisia SUA privind Libertatea Religioasă in lume a anuntat ca Egiptul “nu îndeplinește standardele internaționale ale libertatii religiei”.

Multi crestini au ajuns, astfel, in Georgia, unde „mostenirea crestin-ortodoxa a tarii i-a motivat să facă aceasta mișcare”, conform acestora. Tbilisi se afla la un zbor de aproximativ două ore și jumătate de Cairo, iar reputația mediului propice de afaceri și obtinerea usoara de vize par sa fi jucat si ele un rol important.

2500 de egipteni copti locuiesc în prezent în Georgia, potrivit Ministerului Agenției Publice de Dezvoltare, care gestionează datele de rezidență. Cei mai multi au ajuns în acest an și trăiesc în capitala Georgiei, Tbilisi.

Punctul focal pentru comunitatea coptă a devenit o biserică catolică aflata în centrul orașului Tbilisi, care le permite copților să se foloseasca de altarul său.

Noteaza: www.lacasuriortodoxe.ro

Despre

Citeste si:

În anul 2016 au fost masacraţi în întreaga lume 90.000 de creştini.

Persecutarea creştinilor a atins cel mai ridicat nivel din istorie, în urma creşterii numărului mişcărilor …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload