Creștinii evanghelici sunt prigoniți în Mexic și în Chile

11 membri ai unei familii de creștini evanghelici sunt asasinați în Puebla – Mexic, iar o biserică este incendiată în Chile, credincioșii fiind scoși afară sub amenințarea armelor.

575ae73857f8b_incendiaiglesiachileG-1

Masacru al unei familii de evanghelici în Mexic

Mai mulți bărbați cu cagule pe față au intrat în mai multe locuințe ale aceleiași familii din localitatea San Jose El Mirador, din statul Puebla –Mexic, lăsând în urmă 11 persoane asasinate și cel puțin încă două fete rănite de gloanțe.

Cei decedați, cinci femei, patru bărbați și două fete, erau din aceiași familie și se presupune că au fost asasinați pentru că erau creștini evanghelici. Incidentul a avut loc vineri dimineața devreme.

Conform mediilor locale, o fetiță de patru ani rănită, a reușit să fugă pe o cărăruie până în localitatea cea mai apropiată numită El Portero, unde a cerut ajutor. Încă nu se cunosc motivele acestui masacru dar primarul din acea regiune, Vicente Lopez a indicat că victimele sunt creștini evanghelici și că ar putea fi vorba de motive religioase.

Conform unor informații ale autorităților locale, victimele erau de mai mulți ani în conflict cu celelalte familii neevanghelice, motiv pentru care principala linie de investigație este cea religioasă.

Confraternidad Nacional de Iglesias Cristianas Evangelicas (Frăția Națională a Bisericilor Creștine Evanghelice) are încrederea că această dramă va fi clarificată și cei vinovați vor fi pedepsiți. Într-un comunicat, președintele organizației, Arturo Farela Gutierrez, a cerut fermitate față de aceste acte de violență, cerând intervenția Procuraturii Generale a Republicii, a Secretariatului Guvernului și a Comisiei Naționale a Drepturilor Omului.

Deși recunoaște că în general există o anumită toleranță religioasă față de evanghelici în Mexic, încă există state precum Chiapas, Oaxaca, Puebla, Jalisco și Guerrero, unde creștinii evanghelici sunt persecutați, în special de majoritatea catolică din aceste zone. (Protestante Digital)

Citeste  mai mult pe: Accente

Despre infoCrestin

Citeste si:

Erdogan a scos pe piață moscheia gonflabilă. Salafiștii fac plajă și se roagă

Președintele turc Erdogan, care nu își ascunde ambițiile de a deveni noul lider al lumii …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!