Creştinii din Irak se înarmează împotriva Statului Islamic

Sute de bărbaţi creştini se antrenează şi pun mâna pe arme pentru prima dată pentru a-şi recupera teritoriul din mâinile Statului Islamic. Antrenamentul are loc la o fostă bază militară americană situată în nordul Irakului.

Noii recruţi ai unei miliţii creştine ce luptă împotriva Statului Islamic spun că vara trecută familiile lor au fost abandonate de forţele guvernamentale şi că încearcă să pună bazele unei mici armate care va menţine siguranţa în oraşele şi satele lor, chiar şi după ce organizaţia teroristă va fi înfrântă, notează „Wall Street Journal“ (WSJ).

„Vreau să îmi apăr pământul, prin propriile forţe“, a declarat Nasser Abdullah, 26 de ani, care îi ajută pe recruţii mai tineri în antrenamentul lor.

Sunniţi din satele învecinate îi susţin pe extremiştii Statului Islamic, totul în timp ce luptătorii capturează satele din Câmpia Ninive unde locuiesc creştinii sau alte minorităţi religioase din Irak.

În timp ce trupele Statului Islamic avansează, forţele kurde desemnate să apere regiunea au fugit din calea militanţilor, lăsând expuse comunităţile vulnerabile. „Cei care ne-au trădat nu li se va permite să trăiască printre noi. Trebuie să ne protejăm, şi acum, şi pe viitor“, spune şi Firas Metr, un electrician în vârstă de 27 de ani care acum este un recrut al miliţiei creştine, chiar dacă nu are deloc experienţă militară.

Aproximativ 30.000 de creştini au fugit din zona Ninive. Doar un singur oraş creştin, Al Qosh, şi alte trei sătucuri sunt libere. De-a lungul ţării, peste 150.000 de creştini s-au refugiat de când Statul Islamic şi-a început campania sângeroasă, susţin liderii comunităţii creştine din Irak.

Peste 2.000 de bărbaţi s-au înrolat, dar nu este clar dacă există bani pentru antrenamentul lor. Organizatorii acestei miliţii speră că SUA le vor sări în ajutor.

Potrivit Actului Naţional de Apărare, aprobat în decembrie 2014 în Congresul Statelor Unite, forţele locale de securitate pot beneficia de maxim 1,6 miliarde de dolari pentru antrenamente şi pentru echiparea luptătorilor împotriva Statului Islamic.. Acele fonduri ar trebui să ajungă la „forţele locale care sunt dedicate protejării comunităţilor minorităţilor religioase şi etnice din Ninive sau din altă parte“, se arată într-un comunicat ce însoţeşte Legea.

Politicienii creştini locali au încercat de zece ani să înarmeze şi să antreneze gărzi creştine regionale, însă s-au lovit de opoziţia autorităţilor irakiene. Însă, deşi au fost atacaţi de organizaţia teroristă care a precedat Statul Islamic în Irak, Al-Qaeda, creştinii asirieni au primit permisiunea, dar şi fondurile necesare, pentru gardieni locali, însă nu şi pentru miliţii înarmate cum sperau. Luna aceasta, situaţia se va schimba, susţine WSJ.

„Aceasta este o luptă pe care trebuie să o câştigăm şi să ne întoarcem pe pământurile noastre. E ca şi cum rădăcinile noastre, vechi de mii de ani, au fost smulse din pământ“, spune Yonadam Kanna, parlamentar din partea Mişcării Democratice Asiriene, partidul care conduce antrenamentele creştinilor.

Luna aceasta, aproximativ 500 de recruţi, în mare parte asirieni, vor fi antrenaţi, dar încă este nesigur cine va finanţa şi îi va echipa pe termen lung.

Chiar şi creştinii din regiune sunt împărţiţi cu privire la propria miliţie. Patriarhul Louis Sako, liderul Bisericii Catolice Caldeene, pe care mulţi asirieni o frecventează, spune că nu este de acord cu miliţia creştină.

Noua forţă creştină este văzută şi de unii irakieni ca o dovadă a fracturării ţării în secte şi linii tribale, în ciuda eforturilor de a se crea o forţă comună care să lupte împotriva Statului Islamic. Însă, „nimeni nu a protejat minorităţile aici, şi nimeni n-o va face nici în viitor“, este de părere Kaldo Oghanna, oficial din partidul asirian.

Deocamdată, fără suport financiar din partea irakienilor, a kurzilor sau a guvernului american, miliţia creştină funcţionează pe bază de donaţii, în special date de asirienii din străinătate. Fiecare recrut va primi o puşcă, a spus Oghanna, deşi armele folosite la antrenamente sunt împrumutate de la autorităţile kurde.

Mai mult, există câţiva americani care îi ajutau pe tinerii recruţi. Se pare că aceştia au fost în armata SUA şi s-au oferit voluntari printr-o organizaţie nonprofit pe care au refuzat s-o numească. Americanii au refuzat şi să vorbească despre misiunea lor sau despre experienţa pe care o au, spunând că trebuie să-şi protejeze identitatea faţă de Statul Islamic.

Unul dintre antrenorii americani, un tânăr în vârstă de 28 de ani, a declarat că oficialii americani din Erbil au fost informaţi despre miliţia creştină, dar că nu au vrut să se implice. Oficialii nu au răspuns solicitărilor WSJ de a comenta. „Americanii vor să se ţină departe de această situaţie pentru că opinia lor este că dacă antrenezi creştinii vei da naştere unui război religios nebunesc. Dar, Statul Islamic le-a luat-o deja înainte“, explică soldatul american care n-a vrut să fie numit.

adevarul.ro

Despre

Citeste si:

Diabolic. Un homosexual și-a ucis fiica pe care o adoptase recent împreună cu partenerul lui

Matthew Scully-Hicks, în vârstă de 31 de ani, este acuzat că și-a ucis copilul de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!