Corbi şi porumbei

După cinci luni de plutire peste apele potopului, corabia lui Noe s-a oprit pe muntele Ararat. După zile lungi de plutire lină pe oceanul planetar, un şoc neaşteptat a răsturnat, la propriu şi la figurat, pe toată lumea. Era pe vremea când “toată lumea” era un termen atât de simplu că încăpea într-o singură corabie. Uriaşa ambarcaţiune cu toată lumea la bord, singura certitudine în apele potopului universal, s-a ciocnit cu o altă certitudine. Muntele Ararat.

Au urmat alte zile lungi şi grele. Mai lungi decât cele în apele potopului. Mai precis şapte luni şi zece zile. Suspendată între pământ şi cer, corabia, cu tot ce avea lumea mai valoros, aştepta ziua deschiderii porţilor spre un nou capitol al vieţii. Doamne, câtă aşteptare! Câte visuri şi presupuneri! Câtă imaginaţie s-a putut acumula în sufletele celor opt supravieţuitori ai marelui deluviu? O întreagă lume.

După patruzeci de zile de la lăsare ancorei pe Ararat, Noe deschide fereastra corabiei. Vrea să vadă cerul. Să respire aerul unei lumi noi. Vrea să exploreze lumea de dincolo de cochilia uriaşă în care îşi duce viaţa, el şi animalele salvate de potop. Trimite un corb să aducă veşti. Corbul zboară şi se întoarce zilnic la adresa cunoscută. Sătul poate de culoarea neagă a corbului, trimite un porumbel. Acelaşi rezultat. Noe ştie că mai trebuie aşteptat ca apele să se retragă, să se usuce pământul. După şapte zile trimite din nou porumbelul. La întoarcere acesta ţinea în ciocul său o frunză proaspătă de măslin. Doamne, ce multe lucruri poate să spună o singură frunză verde! După alte şapte zile, porumbelul nu s-a mai întors la Noe. Găsise oare un loc mai bun? Cu singuranţă. Uneori lucrurile care ne-au ajutat să supravieţuim devin inconfortabile după ce pericolul a trecut.
În anul 601 al vieţii lui Noe, în ziua dintâi a lunii dintâi, după cinci luni şi jumătate de la oprirea corabiei pe muntele Ararat, Noe, desface învelitoarea corabiei. Poate vedea acum uscatul. Poate cerceta cu privirea peisajul noii lumi. Observă că suprafaţa pământului se uscase. A mai aşteptat încă aproape două luni. Apoi, la porunca Domnului, a deschis uşa corabiei şi viaţa a început pe pământul “scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din ape şi cu ajutorul apei” (2 Petru 3:5).

Nu cred că Domnul se supără pe noi că încercăm să sondăm necunoscutul, ziua de mâine. Face parte din instinctul nostru de fiinţe umane. Nu putem trăi decât prin credinţă. Explorăm ziua de mâine pentru deciziile de azi. Avem nevoie de mai multe informaţii decât ceea ce conţine găoacea zilei de azi. Vrem ştiri de dincolo de ea. Trimitem mesageri. Sondăm viitorul. Interpretăm datele culese. Până şi o frunză verde de dincolo de ziua de azi, devine temelia unor mari decizii. Şi totuşi… Nu dechide încă uşa spre necunoscut bazat pe rapoartele corbilor sau ale porumbeilor. Nu porni în marile aventuri ale vieţii bazat doar pe strădaniile tale şi ale instrumentelor cercetăriilor propri. Stai şi aşteaptă ca Domnul să-ţi vorbească.

Privind în urma anilor care au trecut, m-am dat seama că am deschis uneori cu atâta uşurinţă uşa unor decizii bazat pe porumbeii sau corbii experimentelor mele. Şi Doamne, câte înfrângeri s-au născut din această mândrie pripită! În acelaşi timp izbânzile au venit de fiecare dată când am stat şi am aşteptat răspunsul Domnului.

Suntem încă la început de an. Domnul nu se supără că cercetezi viitorul. Se supără că nu aştepţi răspunsul Său. Porneşte la Cuvântul lui! Atunci îţi vor izbuti toate planurile.

lascaupetru.wordpress.com

Despre

Citeste si:

SOCANT! Drepturile sexuale ale musulmanilor asupra femeilor crestine

Înainte să o violeze pe fetiţa ne-musulmană de 12 ani, luptătorul statului islamic îi explică …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!