Cel puțin 25 de morți și 49 de răniți în atentatul din catedrala ortodoxă coptă din Cairo

Bilanțul victimelor exploziei produse duminică în catedrala coptă din Cairo a ajuns la cel puțin 25 de morți, în majoritate femei, și 49 de răniți, a anunțat televiziunea de stat egipteană, citându-l pe ministrul sănătății, Ahmed Emad al-Din, transmit Reuters și DPA.

Potrivit unor surse de securitate, citate de Reuters, printre cei decedați se află cel puțin șase copii.

Explozia a avut loc în jurul orei locale 10:00 (08:00 GMT).

Atentatul nu a fost deocamdată revendicat, dar a fost salutat pe rețelele de socializare de susținători ai organizației jihadiste Statul Islamic.

Un dispozitiv exploziv ce conținea în jur de 12 kg de trinitrotoluen a fost detonat în partea de catedrală destinată femeilor, au indicat surse de securitate.

‘Imediat ce preotul ne-a chemat să ne pregătim pentru rugăciune, s-a produs explozia’, a declarat Emad Shoukry, care se afla în interiorul catedralei în acel moment.

Ortodocșii de rit copt formează aproximativ 10% din populația de 90 de milioane de locuitori a Egiptului și cea mai numeroasă comunitate creștină din Orientul Mijlociu. Ei denunță însă de multă vreme discriminările la care au fost supuși sub regimurile egiptene succesive.

Atentatul de duminică a fost condamnat de imamul celei mai înalte instituții a islamului sunnit din Egipt, Al-Azhar. Potrivit unui comunicat citat de AFP, imamul Ahmed al-Tayeb a calificat atacul drept o ‘explozie teroristă infamă care a vizat suflete nevinovate’.

Forțele de securitate egiptene luptă împotriva insurgenților islamiști conduși de ramura grupării Statul Islamic (SI) din nordul Sinaiului, unde sute de soldați și polițiști au fost uciși. Insurgenții au lansat de asemenea atacuri sângeroase la Cairo și în alte orașe egiptene.

AGERPRES

Despre infoCrestin

Citeste si:

Creștinii din Sudan se confruntă din nou cu demolarea bisericilor

  Creștinii din Sudan se află sub presiunea statului de multă vreme. Printr-o mișcare riscantă, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!