Cel mai bun jucator din NBA, umil slujitor al Domnului

nba-98432

Stephen Curry după ce înscrie, primul gest pe care îl face este să îi mulţumească lui Dumnezeu.

În ciuda talentului său, nici una din universtităţiile importante nu i-a oferit o bursă din cauza fizicului său mult prea fragil. Universitatea din Davidson, mai puţin celebră, a fost singura care l-a acceptat, iar acest lucru a avut ca urmare un parcurs excelent al echipei cu 29 de victorii şi 5 înfrângeri în anul competiţional 2006-2007.

Tânărul, care este cunoscut pentru tehnica sa individuală, a fost selecţionat pentru a apăra culorile Statelor Unite la doar 19 ani, fiind cel mai tânăr din echipă.

Video jucător:

Obstacole şi curaj

În anul 2009 Stephen Curry a semnat primul său contract profesionist cu Golden State Warriors pentru suma de 12,7 milioane de dolari. A continuat să câştige titluri individuale, inclusiv Sportsmanship Award pentru jocul său impecabil.

Cariera sa, cu toate astea, a luat o întorsătură neplăcută în anul 2011, când a suferit mai multe leziuni critice la ligamentele gleznei. A continuat să fie alături de echipă însă în tot acest timp se împărţea între terenul de baschet şi infirmerie.

În sezonul 2011-2012 a fost capabil să participe la doar 26 de partide din totalul de 66, primind astfel reputaţia de jucător foarte fragil fizic, dar echipa Warrios i-a reînoit contractul. Drept urmare, în următorul sezon, încrederea staffului a fost răsplătită, acesta primind titlu de cel mai bun jucător din ligă.

Curry vorbeşte deschis despre obstacolele pe care le-a depăşit. „Totul s-a petrecut cu un motiv, este o poveste care necesită timp pentru înţelegere. În sport, dar cu siguranţă şi în alte domenii, este important să munceşti mult pentru a triumfa la final.”

Când a primit titlul de „cel mai bun jucător din NBA” acesta a răspuns: „Sunt doar un umil slujitor al Domului”.

Video:


Semn de recunoştinţă spre cer

Pentru Stephen, anul 2015 a fost unul de glorie. Warriors care este acum lider, trăieşte un sezon istoric cu 67 de victorii şi doar 15 înfrângeri.

Curry, care provine dintr-o familie ce are o strânsă legătură cu NBA-ul, explicându-şi gestul de la finalul sezonului, cand în semn de recunoştintă a multumit Cerului, a declarat: “M-am bătut cu pumnul în piept apoi am arătat spre cer deoarece am vrut să demonstrez că inima mea aparţine lui Dumnezeu, Dumnezeu pe care l-am descoperit cu ajutorul mamei mele în perioada petrecută în colegiu. Voi continua să fac acest gest pentru a arăta tuturor cine sunt şi ce sunt pentru Domnul şi Mântuitorul meu.”

Traducere: Orian Remus
Sursa:www.aleteia.org via e-communio.ro

Despre

Citeste si:

Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!