Cehia nu mai acceptă refugiaţi, deşi face parte din sistemul UE de cote obligatorii. Slovacia şi Ungaria au depus contestaţii în instanţă

Ministrul ceh de Interne, Milan Chovanec, a anunţat, luni, că Republica Cehă nu va mai accepta refugiaţi în ţară, deşi face parte din sistemul Uniunii Europene privind cotele obligatorii de relocare a imigranţilor, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Decizia UE de a reloca aproximativ 160.000 de refugiaţi în ţările membre, pentru a slăbi presiunea asupra Greciei şi Italiei, a fost puternic contestată de către statele centrale şi est-europene. Slovacia şi Ungaria au depus contestaţii în instanţă.

Milan Chovanec a precizat că Guvernul de la Praga a aprobat propunerea de a nu mai accepta imigranţi întrucât „programul nu funcţionează”, iar „situaţia de securitate s-a înrăutăţit”.

Cehia ar trebui să primească aproximativ 2.600 de refugiaţi până în luna septembrie. Până în prezent, a acceptat doar 12, toţi din Grecia.

În data de 18 mai, Parlamentul European a cerut statelor Uniunii Europene să accelereze distribuirea refugiaţilor în conformitate cu sistemul cotelor stabilit de Comisia Europeană. Potrivit datelor prezentate, statele membre UE au relocat doar 11% din ceea ce reprezintă obligaţiile lor totale de 160.000 de refugiaţi din Grecia şi Italia.

NapocaNews

Despre infoCrestin

Citeste si:

Egipt – Autoritățile egiptene cedează în fața presiunilor venite din partea extremiștilor și închid biserica

O biserică din provincia Minya, Egipt, a fost închisă în ultima lună de autoritățile locale, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!