Cea mai mare orchestră din lume la Biserica Penticostală Rebrișoara

Cea mai mare orchestră din ţară dacă nu şi din lume poate fi întâlnită în Ardeal. Peste 600 de instrumentişti şi solişti vocali deopotrivă au fost adunaţi în faţa partiturilor sub bagheta unui împătimit al muzicii creştine din oraşul Bistriţa. Instrumente cu coardă, de percuţie şi cele ale suflătorilor au cântat cu zecile în acest an de Crăciun la Rebrişoara colinde şi cântări în cinstea Mântuitorului, într-un concert impresionant.

”AMIUNA” este numele orchestrei şi Nelu PAGU cel al dirijorului. Născut dintr-o familie creştină de cântăreţi dirijorul a luat calea muzicii din tinereţe iar în prezent a reuşit după un jumătate de veac de muzică performanţa de a uni sub o singură baghetă muzicieni din toată ţara. În acest demers a fost ajutat de către Asociaţia Creştină de Binefacere al cărei coordonaror este.

Originar din Sângeorz-Băi, la vârsta de 17 ani începe studiul la Şcoala de Muzică din Satu Mare, Secţia Trombon şi percuţie unde intră şi în fanfara şcolii. Înfiinţează primul cor în oraşul natal imediat după absolvire iar tot aici şi prima orchestră, la un interval de 5 ani. De atunci ţelul în viaţă i-a fost cel de a descoperi şi forma tineri în domeniul muzicii de fanfară şi cor.

În fiecare an peste 10 orchestre şi 2 coruri ”văd lumina zilei” sub îndrumarea muzicianului iar ”ultimii născuţi” sunt orchestrele şi corurile din Sighetu Marmaţiei şi Vatra Dornei. Activitatea dirijorului Nelu PAGU nu se opreşte aici. Isprava lui s-a întins în toată ţara dar şi în străinătate. Numărul orchestrelor formate a crescut în judeţul Cluj la 4, în Maramureş la 5, iar în Bistriţa-Năsaud numărul lor depăşeşte 50. Judeţul Neamţ este mai bogat cu 5 orchestre, Iaşi cu 2 iar Timişul cu un cor şi o orchestră graţie bistriţeanului.

Despre infoCrestin

Citeste si:

Franta: DA vălului ISLAMIC în şcoli, NU slujbelor la TV

Marlène Schiappa, secretară de stat pentru egalitatea bărbaţi – femei, aprobă vălul islamic, dar este …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!