Cea mai mare moschee din Peninsula Scandinavă se deschide în CEA MAI ATEE țară din Occident, SUEDIA. Cu bani de la „bancherul jihadiștilor”

Cea mai mare moschee din Peninsula Scandinavă și-a deschis porțile în Suedia, una dintre națiunile cele mai puțin religioase și atee din Occident. Construcția moscheii a fost finanțată de guvernul din Qatar, cu peste 3 milioane de dolari.

Moscheea Umm Al-Mu’minin Khadijah, deschisă în orașul suedez Malmo,  se întinde pe o suprafață de aproape 2.000 de metri pătrați și va putea adăposti peste 2.000 de credincioși, scrie schristianpost. com.

După ce atentatul de luna trecută de la Stockholm a readus în prim plan violențele comise de imigranții musulmani din suburbiile capitalei suedeze, aflate sub stăpânirea lor, presa scrie că Malmo are aceleași probleme, înregistrând o creștere a criminalității, a traficului de droguri și arme ca urmare a crizei refugiaților.

De remarcat și faptul că în Suedia s-a constat cea mai mare rată a celor care se declară atei, un studiu din 2014 evidențiind că 8 din 10 suedezi spun „fie că nu sunt religioși fie că sunt atei convinși”, lucru care aduce Suedia în fruntea unui clasament cu cele mai puțin religioase state din Occident. O situație alarmantă, care l-a făcut pe episcopul italian Carlo Liberati să afirme că, „din cauza stupidității noastre”, în câțiva ani, Europa va deveni musulmană. „În zece ani, toți vom fi musulmani din cauza stupidității noastre. Italia și Europa trăiesc într-un mod păgân și ateu, fac legi care sunt împotriva lui Dumnezeu și au tradiții care sunt caracteristice  păgânismului. Această decadență morală și relgioasă favorizează Islamul”, spunea Monseniorul Carlo Liberati într-un interviu pentru presa italiană.

De altfel, chiar la începutul anului, Biserica Luterană din Suedia recunoștea faptul că suedezii renunță, în număr record, la credință, peste 90.000 de oameni părăsindu-și credința în 2016, dublu față de anul 2015.

Cât despre Qatar, statul din Golf supranumit și „bancherul jihadiștilor din Irak”, acesta este acuzat inclusiv de SUA că finanțează terorismul islamist radical.  Departamentul de Stat al SUA, într-un raport asupra terorismului, din 2013,  caracteriza Qatar-ul ca având ”un înalt risc de terorism financiar”.

www.activenews.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Florida: Un neo-nazist american s-a convertit la islam și și-a ucis doi prieteni neo-naziști pentru că aceștia ”nu respectă islamul”

Un fost adept al mișcării pentru supremaţiei albilor este acuzat că şi-a împuşcat fatal colegii …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud
error: Content is protected !!