Catedrala Răstignirii Neamului

Vuiet mare se aude din Dealul Mitropoliei! Reprezentanţii clerului, de la vlădică la o­pincă, au pus cu toţii umărul să împingă la vale căruţa birurilor, a dărilor, acatistelor, daniilor, pomelnicelor şi donaţiilor. Roţile carelor, căptuşite cu oţel danielesc dur, se înglodează pînă la jumătate în mocirla sărăciei, iar icnetele prela­ţilor încordaţi într-un efort sisific se învălmăşesc, se amestecă şi se contopesc cu huruitul osiilor încărcate de tină.

Mersul coborîtor, aşa de haotic cum pare, e totuşi bine organizat şi are o ţintă precisă. S-a dat poruncă straşnică vătafilor în sutană să scoată, din pămînt, din iarbă verde, de la bogat, dar mai ales de la sărac, de la barbă pînă la faşă, 400 de milione de euro. O îmbucătură pentru ghiftuiţii lumii, o sumă uriaşă pentru turma pe care ochiul n-o poate cuprinde a sărmanilor. Daniel monahul e împuns de ambiţii mari. Şi dacă Nero a dat foc Romei, ca să rămînă celebru în istoria omenirii, patriarhul nostru, ros de viermele neadormit al preamăririi, vrea să-şi vadă numele întipărit pe frontispiciul eternităţii printr-o Catedrală a Mîntuirii Neamului. Hotărît lucru. Chiar dacă cu sînge. Chiar dacă cu lacrimi. Chiar dacă cu sudălmi şi sudoare. În ciuda oricîtor victime colaterale. Impunătorul palat pe care-l visează face cît 300 de kilometri de auto-stradă. Sau cît 1.500 de şcoli. Ori cît 400 de angiografe ce ar putea smulge din ghearele morţii mili­oane de inimi de români. Dotat cu săli imperiale de conferinţe, cu parcări subterane, terane şi supraterane, cu complexuri de SPA şi de odihnă, cu plasme gigantice, pe care prostimea să-i poată vedea pe sacerdoţii încinşi de vîltoarea slujbelor. Cu icoane ferecate în aur şi argint. Cu odoare împărăteşti. Cu pardoseli şi coloane uriaşe, tăiate meşteşugit în cea mai fină marmură. În ameţeala febrei ce l-a cuprins, Daniel se şi vede perorînd în faţa a 130.000 de creştini deo­dată. 5.000 înăuntru şi 125.000 în curte.

Prin microfoane, prin megafoane, prin staţii stereo şi de amplificare supersofisticate. Luat de valul celebrităţii, patriarhul, pe numele lui de mirean Ciobotea, a uitat că „Legea într-acestea două se cuprinde: Dumnezeu şi oamenii“. Şi cum poate fi prins Cel Nemărginit între patru ziduri? Cît de­spre oameni, bieţii de ei, amărîţii de ei, chinuiţii de ei… Bolnavi, nu mai au spitale, că s-au închis şi se închid multe. Nu mai au medicamente, că astea se dau, la drogherie, pe parale. Flămînzi, n-au decît hrană otrăvitoare, că românii au ajuns cobai pentru Codex Alimentarius. Nu mai au nici mîngîiere, nici compasiune, nici milă nu mai găsesc, căci, chipurile, sînt prea mulţi şi suprapopulează Ter­ra. În roşul decembrie al lui ‘89, la enigmatica Revoluţie, tinerii ieşiţi pe străzile Timişoarei au fost în­tîmpinaţi cu rafale de gloanţe. Au alergat înnebuniţi să se adăpostească în Catedra­la din centrul oraşului, dar preoţii le-au încuiat uşile în nas şi i-au lăsat să moară ca nişte cîini, pe treptele reci de marmură, seceraţi de focul mitralierelor. Răstigniţi ca nişte hristoşi, pe pragul unui lăcaş ce se închipuie a fi sfînt. La 24 de ani distanţă, neamul românesc, sărman şi flămînd, e chemat să se răstignească din nou. Şi tot pentru o catedrală. Oare de ce Tatăl Atotputernicul, cînd a hotărît să-L trimită pe Fiul Său în lume, nu I-a ridicat mai întîi un palat în care să Se nască? De ce Iisus a intrat în viaţa acestei planete într-o umilă iesle, printre boi şi alte dobitoace, pe o mînă de paie? Să I se fi isprăvit lui Dumnezeu banii? Să se fi trezit cumva cu contul gol?
Nimic nu poate rezista, dacă a fost clădit pe lacrimi şi a­pă­sare. Să fi uitat oare capii acestei Biserici că Atotputernicul nu poate avea o catedrală decît în i­nima fiecăruia dintre noi? Colosul lui Daniel seamănă cu colosul din visul lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului. S-a prăbuşit deja, înainte de a se naşte. De ce? O spune chiar Hristos: „Cînd se ridică ziduri, se năruiesc suflete!“.

Anişoara Ştefan

www.curier.ro

Despre

Citeste si:

Florin Ianovici: Printre lacrimi

Iov 14:1 Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri. Ionuț venise …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!