Când voi întâlni persoana potrivită voi fi fericită că nu a mers cu nici o alta

În viața mea am întâlnit deja persoana nepotrivită și am lăsat-o să ajung la inima mea. Am ignorat avertismentele lui Dumnezeu pentru a mă concentra asupra sentimentelor mele, care s-au dovedit a fi înșelătoare, dar am învățat lecții importante din toate acestea. Am învățat că a nu mai visa și a nu mai cred în iubire din cauza cuiva care nu a știut să te aprecieze este o mare greșală. Am învățat că a  avea încredere în Dumnezeu este lucrul corect și bun, că este mult mai bine decât să am încredere în sentimentele mele. Am învățat că precum sunt unele persoane în viața mea pentru a mă rănit, există și oameni pe care Dumnezeu mi-i trimite pentru a mă ajuta să mă vindec.

Când voi cunoaște persoana potrivită voi înțelege de ce nu a mers cu nici o alta, și atunci voi fi recunoscător. Persoana potrivită nu mă va înstrăina de Dumnezeu, ci mă va încuraja să-l caut și mă va iubi ca și cum mâine nu ar exista. Mă va mustra când voi greși și-mi va spune ceea ce ar trebui să fie schimbat. Persoana potrivită se va ruga pentru mine și mă va suporta, atunci când în loc să fiu floare voi fi spin. Mă va privi în ochi când voi plânge sau voi fi în disperare și mă va încredința că va rămâne mereu alături de mine.

Persoana potrivita va ajunge la inima mea într-un mod pur, pentru că înainte  va fi ajuns la Dumnezeu. Și când mă voi uita în ochii persoanei potrivite care va zâmbi, îmi voi aminti ceea ce a trebuit să îndur și voi zâmbi și eu. Îi voi mulțumi lui Dumnezeu pentru că m-a învățat că iubirea trece mult dincolo de cuvintele frumoase și pentru că a pus în viața mea pe cineva atât de special și unic. Eu nu voi fi acolo cu un creion și o hârtie pentru a-mi scrie povestea, pentru că nu depinde de mine, ci de Dumnezeu. Și împreună cu el, știi, totul este perfect.

Traducere: ACC Sursa:it.aleteia.org via www.e-communio.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Polonia: Parlamentarii apără FAMILIA și libertatea de conștiință, atacate de Consiliul European: Dezaprobarea morală a actelor homosexuale nu trebuie văzută drept o formă de discriminare

În încercarea de a apăra drepturile familiei tradiționale, fără a se lăsa subjugată de regulile …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!