Când decidem să nu mai avem copii

Când decidem să nu mai avem copii

Femeile creştine se confruntă cu decizii dificile în ceea ce priveşte sterilizarea

Cu o lună în urmă, m-am alăturat milioanelor de femei care au făcut asta înaintea mea; am luat decizia dificilă, dar eliberatoare de a-mi închide pântecul printr-o intervenţie chirurgicală. După ce m-am casatorit, la varsta de 35 de ani, am încercat, fără succes, peste cinci ani, să concep un copil. Apoi sănătatea sistemului meu reproducător a emis ceea ce părea un ultimatum: am experimentat dureri şi sângerări atât de intense în timpul menstruaţiei încât trebuia să fac ceva. Centrele de Control al Bolilor au constatat că 27 % dintre femeile din SUA folosesc sterilizarea ca metodă anticonceptională. În conformitate cu o referinţă importantă în domeniul sănătăţii reproducerii, Contraceptive Technology, „sterilizarea continuă să fie metoda contraceptivă cea mai frecvent utilizată în Statele Unite … cu 700.000 de sterilizări ale trompelor uterine şi 500.000 de vasectomii efectuate anual în Statele Unite.” În mod ironic, după după ani de încercare să rămân însărcinată, mi-am „legat trompele”, o procedură care opreşte ovulele femeii să ajungă din ovare în trompele uterine. Cum menstruaţia mea a devenit de nesuportat, ginecologul meu mi-a recomandat o extirpare endometrială, o procedură de ambulatoriu, care distruge mucoasa uterină şi mi-ar putea atenua simptomele şi ar preveni o histerectomie. Doar o problemă, desigur: sarcina, după aceea, ar fi periculoasă şi extrem de riscantă. Doctorul mi-a spus că ar fi nevoie să iau anticoncepţionale; deoarece am avut reacţii adverse la hormoni, sterilizarea permanentă părea cea mai bună opţiune. În acest moment, am încetat să mai sper. Împreună, cu lacrimi şi cu unele cârtiri înaintea lui Dumnezeu, am decis să mergem mai departe. Totusi, ca creştină, m-am întrebat: este Dumnezeu cel care închide pântecele meu? Desigur, mulţi romano-catolici şi protestanţi conservatori cred acest lucru. Ca oameni care trăiesc după Biblie, această rezervă nu pare a fi nefondată. Când Avraam a păcătuit cerându-i Sarei să mintă, Dumnezeu a încuiat pântecele femeilor din casa lui Abimelec (Geneza 20:18).

În povestea infertilităţii Anei se spune că Dumnezeu a făcut-o stearpă (1 Sam. 1:6). În ambele cazuri infertilitatea a fost un blestem – dar Dumnezeu a vindecat infertilitaea, în cele din urmă, ca răpsuns la rugăciune. De fapt, în Biblie, Dumnezeu a vindecat de mai multe ori infertilitatea, dând viaţă pântecelor goale în cazul Sarei, al Rebecăi, al Anei, al lui Ruth şi al Elisabetei. „Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere”, i-a spus îngerul Mariei – mama lui Isus – după ce a anunţat-o că Elisabeta este însărcinată la o varstă înaintată. Nimic nu este imposibil. Pentru mine şi soţul meu sarcina nu a fost imposibilă, dar nu s-a întâmplat. Multe cupluri sunt în această situaţie. Desigur, Dumnezeu mi-ar fi putut permite sa rămân însărcinată şi să nasc un copil, dar, pe măsură ce am îmbătrânit, îndeplinirea acestei dorinţe a devenit tot mai improbabilă. În această situaţie înspăimântătoare. Am început să realizez că Dumnezeunu ne-a promis niciodată copii. El ne-a promis doar prezenţa Lui.

M-a consolat oarecumva o operaţie care m-a amutat să me privesc nu ca pe un uter cu trompe uterine şi cu picioare, ci ca pe un copil al lui Dumnezeu definit prin lucruri mult mai mari decât abilitatea de a naşte. Multe femei crestine se află în situaţii similare – vor să rămână dispuse să aibă un copil, dar se confruntă cu problema apropierii de sfârşitul vârstei la care pot rămâne însărcinate. Unele sunt mulţumite, uneori chiar copleşite de copiii pe care îi au deja, şi iau decizia practică de anu mai avea copii. Oricare ar fi motivul, decizia poate fi una dificilă – poate fi greu de discutat şi poate fi chiar mai greu să găsească sprijin emotional şi spiritual. O femeie şi-a împărtăşit povestea unei sarcini neaşteptate, la vârsta de 40 de ani, care i-a determinat, pe ea şi pe soţul ei, să programeze o vasectomie pentru soţ. Cu cinci copii şi o sarcină cu complicaţii, plus grija că va deveni din nou părinte la o v’rstă înaintată, familia părea completă. „O parte din mine încă regretă, ştiind cu siguranţă că nu voi mai naşte copii… Nu sunt copiii o binecuvântare, oricând ar veni?” Altă femeie povesteşte: „După ce m-am căsătorit cu un văduv, la vârsta de 38 de ani, şi i-am adoptat pe cei doi copii ai lui, ne-am întrebat dacă să mai facem copii sau nu…Mai devreme, simţisem această dorinţă în viaţa mea, dar acum ne simţeam compleţi. Aveam acest sentiment copleşitor: este bine, este bine. Soţul meu şi-a făcut operaţia şi nu ne-am îndoit niciodată de această decizie.” Povestea continuă, dar rămâne un numitor comun: decizia de a nu mai avea copii este una personală, influenţată de o sumedenie de factori. În timp ce terţii din viaţa noastră au opinii puternice cu privire la dacă şi când ar trebui să apelăm la aceste proceduri, probabil suntem cu toţii de acord în privinţa dificultăţii şi importanţei acestei decizii.

În Scriptură, abilitatea de a crea şi de a îngriji viaţa este privită cu respect şi cu năzuinţă. Dumnezeu a creat oamenii după chipul Săi şi, de asemenea, le-a dat celor creaţi ca să-L reprezinte abiliutatea de a naşte copii şi de a umple pământul. În acest fel ni se reaminteşte creativitatea pe care Dumnezeu le-a dat-o purtătorilor chipului Său; este bine să ne placă să facem copii şi să îi creştem. „Fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de el” (Psalmul 127:3). De asemenea, dacă credem povestea biblică a mântuirii, trebuie să conştientizăm alte realităţi. Nu toţi pot sau aleg să aibă copii; lipsa copiilor nu indică pedeapsa, ci ne aminteşte că Dumezeu binecuvântează în diferite feluri. Slujim un Dumnezeu infinit de creativ care are grijă de fiecare dintre copiii Săi, imparţial. Dar trăim într-o lume distrusă, iar Dumnezeu îi slujeşte cu dragoste pe cei care suferă fizic din cauza efectelor ei. Plin de milă, El foloseşte adesea medicina modernă pentru a-Şi arăta harul şi a ne alina suferinţa.

Femeile sau cuplurile care apelează la chirurgie pentru a-şi rezolva problemele legate de reproducere experimentează adese vindecarea fizică, emoţională şi spirituală, considerând intervenţia medicală un dar de la Dumnezeu. Deşi comuniutatea creştină a început să fie mai deschisă în ceea ce priveşte infertilitatea şi sexualitatea, bisericile şi comunităţile noastre încă par a fi mute la subiectul închiderii pântecului. În toată această dilemă, Biserica are o oportunitate: poate şi ar trebui să ofere spaţii sigure în care personele să discute motivele teologice şi personale pentru care au pus capăt perioadei de reproducere. Este o conversaţie sfântă şi sensibilă, plină de implicaţii spirituale. În cele din urmă, majoritatea femeilor se confruntă cu multe alegeri privind sistemul lor reproducător în timpul vieţii, şi multe trebuie să hotărască dacă sp îşi încheie fertilitatea de dragul sănătăţii sau din motive personale. Orice alegere trebuie făcută cu respect, grijă şi susţinere pentru partenerii spirituali. Recunoaştem că sistemul nostru reproducător este un dar bun de la Dumnezeu şi credem că deciziile luate în acest domeniu trebuie să fie luate cu scop, cu grijă şi cu speranţa creştină că Dumnezeu va continua să pună roade bune în noi indiferent dacă facem sau nu copii.

Sursa: www.pasi.ro

Despre admin

Citeste si:

STOP homosexualitate şi căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Nu vrem asa ceva pe strazile din Romania!!!

Mami cu tati? ?au scos copiii la plimbare. Care dintre voi ați vrea să vă …

Un comentariu

  1. Cristinel Nichitoiu

    Dacă ar exista suficientă maturitate şi de o parte şi de alta atunci în familie s-ar naşte exact atâţi copii cât se doreşte de comun acord. Eu, de exemplu, mi-aş fi dorit să am cinci copii dar fosta soţie nu-şi dorea decât unul şi acela cam după cinci ani de la nuntă. Înainte de fericitul eveniment, cam cu o săptămână m-a pus să-i promit că măcar trei ani nu vom avea copii. Am fost de acord. După nuntă ea a mai cerut doi ani, apoi încă cinci. Fiindcă mă zăpăcisem de tot şi nu ştiam ce să mai cred am adus-o în faţa comitetului comunităţii (eram membru pe atunci în Ceptura-PH) şi – vă daţi seama – aproape zece bărbaţi au reuşit să răpună o femeie. Singurul meu copil – Bogdan – s-a născut un an mai târziu. Din nefericire, totul a luat-o la vale şi după mai puţin de şapte ani petrecuţi împreună casa iubirii noastre a fost măturată de uragan. Tot ce mai pot spune este că atunci am rămas şi fără soţie şi fără copil. I-am îngropat pe amândoi şi am plecat mai departe singur…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!