Călugări complici: Tăcerea care costă cât un dosar penal

Premieră istorică pentru procurorii din Pennsylvania, care au formulat acuzații la adresa a trei călugări franciscani care ar fi facilitat abuzarea sexuală a zeci de copii. Procurorii susțin că ar fi vorba de aproximativ 80 de elevi care au avut de suferit de pe urma „tăcerii” celor care ar fi trebuit să vorbească.

descărcare

Procurorii afirmă că cei trei știau de acuzațiile de abuz sexual formulate împotriva lui Stephen Baker, care datează din anii 1980, dar au continuat să îl plaseze pe Baker, până în 2010, în zone de muncă ce i-au facilitat contactul cu copii. Faptele incriminate s-au petrecut în școlile în care acesta preda.

Confruntat cu posibilitatea deschiderii unui proces, în care faptele aveau să fie făcute publice, Baker s-a sinucis în 2013, la vârsta de 62 de ani, chiar în mănăstirea unde a trăit, precizează The Washington Post. În anul 2013, Huffington Post oferea detalii despre călugărul sinucis, menționând că aproximativ 50 de persoane reclamau că au fost abuzate sexual de acesta.

Faptele s-au derulat pe o perioadă mai lungă, cuprinsă între 1982 și 2007. Medicul legist a precizat că, înainte de suicid, Baker a scris un bilețel prin care își cerea iertare.

Între timp, a venit și rândul celor care au știut de situație să răspundă în fața legii. „Acești oameni știau că aveau un abuzator în organizația lor. Cu toate acestea, au continuat să-l pună în poziții în care a avut nenumărate ocazii de a profita de copii”, a declarat procurorul general al Pennsylvaniei. „Tăcerea lor a dus la o durere incomensurabilă și la suferință pentru foarte multe victime. Acești oameni au închis ochii față de acei copii nevinovați care aveau încredere că vor fi protejați”, a continuat acesta.

Hamilton Marcy, un specialist în drept constituțional al Universității Yeshiva și un cunoscut avocat apărător al victimelor abuzului sexual, a declarat că decizia procurorului general de a-i sancționa pe cei care au colaborat prin tăcerea lor cu agresorii este foarte rară. „Ceea ce vedem este îmbunătățirea modului în care procurorii percep aceste probleme cu care se confruntă. Această atitudine le transmite victimelor un mesaj real de sprijin, şi nu doar victimelor lui Stephen Baker, ci celor din întreaga țară”, a spus Hamilton.

Pe de altă parte, mai intervine în disputa juridică un element deloc neglijabil. Hamilton a remarcat faptul că sunt primele acțiuni în instanță de acest gen care vizează un ordin religios. Situația este cu atât mai revoluționară cu cât este adusă acum în atenția publică organizaţia cu accente secrete a franciscanilor, iar noua ipostază i-ar putea ajuta și pe procurorii din alte părți să abordeze cazuri similare. Aceasta ar însemna ca reprezentanții bisericii să nu se mai bucure de imunitatea neoficială de care au beneficiat până acum.

Chiar și fără a se cunoaște deznodământul procesului, un pas important în schimbarea atitudinii față de ierarhia bisericii a fost deja făcut. Cu atât mai mult cu cât, de data aceasta, nu sunt implicate persoane direct responsabile de comiterea unui act de abuz sexual (situații de acest gen au fost deja tranșate în justiție), ci persoane care, din motive care țin de organizarea internă (de exemplu apărarea imaginii organizației), au preferat să tacă și să își continue viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Sursa: semneletimpului.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Acuzat de blasfemie, un adolescent din Pakistan riscă pedeapsa cu moartea

Un adolescent de religie creștină a fost arestat și încarcerat în Pakistan pentru că ar …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!