„Bunul samaritean” care face avorturi în numele lui Iisus

Willie Parker putea să fie un medic obișnuit care își face meseria cu conștiinciozitate. Nu este însă așa. Principala sa preocupare este efectuarea de avorturi. Nu ar fi nimic surprinzător în aceasta dacă doctorul nu ar miza pe convingerile sale religioase. „Este greu pentru criticii mei să accepte că eu fac avorturi pentru că sunt creștin.”

În Mississippi există o singură clinică unde femeile pot merge în cazul în care se decid să facă un avort. Dar există și un singur medic care răspunde solicitărilor femeilor, iar acesta trebuie să vină din afara statului pentru a opera. El este William Parker.

Niciun medic din Mississippi nu este dispus să ofere un astfel de serviciu. În consecință, Parker pleacă din Chicago timp de mai multe zile (de două ori pe lună) pentru un serviciu de care se simte atașat și pe care nu îl regretă. Despre el a publicat recent revista Esquire, iar autorul articolului consideră că Parker este într-un fel de misiune, fiindcă desfășoară o „slujire prin avort”.

Viața lui Parker

Parker, se spune în articol, a predicat în biserici baptiste în tinerețe, înainte de a opta pentru medicină. Nu și-a început cariera de medic ca un susținător al avorturilor. După ce a finalizat studiile la Harvard, cariera lui de obstetrician a fost marcată de refuzul de a face avorturi.

Marea revelație a avut-o mai târziu. A simțit „o chemare de a veni la Iisus”, moment în care a devenit convins că ar trebui să se ocupe de avorturi. Parker spune că viața lui a luat o turnură aparte atunci când a auzit o predică a lui Martin Luther King, Jr., care făcea referire la parabola bunului samaritean. Prin operele sale, Parker se vede pe sine în aceeași postură, fiind un fel de trimis al Cerului însărcinat cu îngrijirea vecinului bătut aflat pe marginea drumului.

Nu are nicun dubiu cu privire la onestitatea meseriei pe care o practică. Nici chiar convingerile sale religioase nu par să fie afectate.

„Protestatarii spun că sunt împotriva avorturilor pentru că sunt creștini”, spune Parker. „Este dificil pentru ei să accepte că fac avorturi fiindcă și eu sunt creștin.”

Parker consideră că acuzațiile din partea creștinilor sunt total nefondate. Are și o explicație, pe care o oferă și pacientelor care au ezitări în a recurge la avort din cauza implicațiilor de ordin religios.

Cu răbdare, Parker le sugerează că „nu e nimic imoral în a avea grijă de sănătatea ta. Nu e nimic imoral în decizia de a nu deveni părinte înainte de a-ți dori acest lucru. Nu există un singur mod de a înțelege religia și spiritualitatea și pe Dumnezeu. Eu am credință în Dumnezeu. De aceea mă ocup cu ce mă ocup. Credința mea în Dumnezeu m-a ajutat să înțeleg că cel mai important lucru pe care îl poți face pentru o altă ființă umană este să o ajuți atunci când are nevoie.”

Pentru aceasta, femeile respective trebuie să renunțe la îngrijorare. El le încurajează să ignore ce spun alții, inclusiv propria conștiință: „Dacă te simți bine că ai luat decizia pe care ai luat-o, ignoră orice vine de la altcineva.”

Samariteanul deghizat

Russell Moore, președintele Southern Baptist Convention’s Ethics & Religious Liberty Commission a avut o reacție la articolul din Esquire. Într-un editorial publicat de Christian Post, Moore insistă asupra expresiei de „slujire prin avort”, considerând că toată povestea acestui medic este una dintre cele mai tulburătoare pe care le-a citit.

Nu neagă că Parker ar putea fi un fel de samaritean milos. Însă nu în maniera în care pretinde el că este. „Ar fi adevărat în cazul în care samariteanul din povestea lui Iisus și-ar fi eutanasiat semenul pentru a-l scoate din necaz. Desigur că n-a făcut aşa ceva”, este una dintre replicile teologului american.

Binele convertit în rău

Cazul de față este provocator. Nu este o necunoscută faptul că în mediul creștin conservator avortul este considerat similar unei crime. Așa se pot explica și numeroasele marșuri antiavort sau existența unor asociații care luptă în aceeași direcție și sunt construite pe baza valorilor tradiționale.

Chiar dacă este poziționată într-un puternic contrast cu concepția creștină despre avort, atitudinea lui Parker nu ar trebui să fie considerată o mare surpriză. Sunt mulți medici care recurg la același gen de practică medicală fără procese de conștiință. Și, totuși, în cazul lui Parker surpriza nu poate fi negată.

Obstetricianul american se autoevaluează ca fiind un medic mai special. Fiindcă este creștin. Iar ceea ce face ar fi într-o conexiune perfectă cu valorile pe care spune că le respectă. Mai mult decât atât, nu este nici măcar un creștin obișnuit, ci unul implicat în mod direct în schimbarea societății. El este noul model de „samaritean milos”.

De fapt, gestul lui Parker nu conține în sine nimic special. Se încadrează în aceeași tendință a societății contemporane de redefinire a binelui și a răului. Sau, mai bine spus, de redefinire a tuturor valorilor tradiționale.

Cândva nu doar avortul era considerat o problemă. Poligamia, concubinajul, divorțul, moartea asistată, căsătoriile între persoanele de același sex nu mai sunt doar tolerate, ci și acceptate. Aproape chiar recomandate. Ele sunt rezultatul unei busole morale care și-a schimbat polii.

În acest context, de ce ar surprinde faptul că cineva poate invoca latura sa creștină chiar și în condițiile unui comportament care vine în conflict cu practica creștină?

Lipsa armoniei poate fi eludată ușor, atâta timp cât asistăm în prezent la o reducere a creștinismului doar la ideea de a face binele.

Demersul nu doar că este nelegitim, ci și periculos. Trecutul este martor al nenumăratelor evenimente în care un presupus bine a avut consecințe catastrofale. Chiar dacă în ecuație era invocat și numele lui Dumnezeu. Astfel, în baza aceluiași bine, istoria a consemnat libertăți furate, execuții sumare, democrații fără drepturi, oameni fără suflet.

Binele este important. Însă asocierea acestuia cu elementele fundamentale ale existenței umane este vitală. Altfel, confuzia va lua proporții, iar binele și răul vor anula definitiv divorțul care le caracteriza.

Atâta timp cât viitoarea existență a unui copil este pusă sub semnul îndoielii pentru ca binele presupus al altora să primeze este clar că ceva nu este în ordine. Întrebarea fundamentală este în ce măsură samariteanul milos ar fi votat acest gen de proiect.

semneletimpului.ro

Despre

Citeste si:

Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul …

Un comentariu

  1. ESTE NE BUN DE LEGAT ACEST DOCTOR AVORTOR, ESTE UN ANTICRIST

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!