Atac armat intr-o biserica baptista.26 de oameni uciși

Un bărbat a deschis focul într-o biserică baptistă din Sutherland Springs, Texas, duminică. Potrivit presei americane citate de News.ro, în atac au murit zeci de persoane.

Autorităţile locale nu au precizat numărul persoanelor decedate, dar au spus că atacatorul a fost împuşcat. Presa relatează citând oficială că au fost ucise 26 de persoane, iar alte 20 au fost rănite. Un martor a declarat pentru CBS News că a auzit aproximativ 20 de focuri de armă.

Potrivit unui martor, printre victimele atacului se numără şi un copil de doi ani. Fiica pastorului, în vârstă de 14 ani, figurează, de asemenea, printre persoanele ucise. Celelalte victime au vârste cuprinse între 5 și 72 de ani.

Cel puţin şase elicooptere s-au deplasat la faţa locului pentru a-i transporta pe răniţi la spitalele din zonă.

Atacatorul, un tânăr de 26 de ani, alb, a fost identificat ca fiind Patrick Kelley, potrivit unor surse citate de CNN. Urmărit de poliție, el a murit la scurt timp după atac. Nu este însă clar dacă a fost ucis de autorități sau și-a luat singur viața.  Era îmbrăcat în negru și purta o vestă antiglonț. Atacul l-a comis cu o armă de asalt semiautomată de tip Rugger AR.

După ce a deschis focul în plină slujbă religioasă, a primit replica unui localnic, care și-a luat arma și l-a înfruntat. Atacatorul a reușit să fugă, dar a fost găsit mort în mașina sa la puțin timp după aceea, fără a se ști la acest moment dacă s-a sinucis sau cineva a tras asupra sa.

Autoritățile nu au comunicat numele atacatorului, iar motivația pentru acțiunea sa rămâne deocamdată necunoscută. Conform presei americane, ar fi vorba de un fost militar de 26 de ani care a fost concediat din Forțele Aeriene după ce a compărut în fața curții marțiale în 2014.  Locuia la periferia orașului San Antonio, situat la circa 50 de km de locul atacului, scrie Agerpres.

Aflat în Japonia, președintele Donald Trump a spus despre atac că este „oribil” și este un „act diabolic”.

Guvernatorul statului Texas a ordonat ca drapelele să fie coborâte în bernă.

Este într-unul din cele mai grave atacuri armate din istoria recentă a Statelor Unite, care intervine  la doar cinci săptămâni de cel din Las Vegas – cel mai sângeros comis vreodată în SUA, soldat cu 58 de morți, care a relansat dezbaterea asupra reglementării armelor de foc. Stephen Paddock, în vârstă de 64 de ani, a rănit de asemenea alți aproape 550 de spectatori la un concert de muzică country, înainte de a se sinucide.

Masacrul de duminică din Texas nu este primul dintr-un loc de cult. În iunie 2015, Dylann Roof, un partizan al supremației albe, a ucis nouă enoriași în Biserica Metodistă Emanuel din Charleston, în Carolina de Sud, simbol al luptei negrilor contra sclaviei. El a fost condamnat în ianuarie la pedeapsa capitală.

În urmă cu câteva zile, și locuitorii metropolei New York au retrăit teroarea, după ce un tânăr de origine uzbecă a intrat cu o camionetă peste o pistă de bicicliști. A ucis opt persoane și a rănit alte 11. Atacul a fost revendicat de ISIS.

Despre infoCrestin

Citeste si:

Un al treilea (?) sex recunoscut oficial în Germania. El va fi înscris în documente.

Curtea Constituţională a Germaniei a cerut in data de  (9.11.2017) legalizarea unui al „treilea sex” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!