Armura creștină cu care să te îmbraci înainte să ieși din casă

Războiul…face zgomot.

Împușcături. Boambe. Semnele bătăliilor sunt clare. Atacul este evident.

Dar acesta este un război diferit. Inamicul e  ascuns. De multe ori necunoscut. Atacurile vin în momente de slăbiciune, neatenție, ispitire. Moralitatea și virtutea sunt mereu sub presiune, puse la încercare. Acest război privește modul în care vă apărați pe voi înșivă. Nu vă ajută pistoale sau boambe. Aveți nevoie de o armură adevărată.

”Armor of God” – Armura lui Dumnezeu este un mic video realizat de Life Teen, un grup de tineri americani, pentru evanghelizare.

Sfaturile Sfântului Pavel în lupta spirituală (Ef. 6, 10-20)

„În sfârșit, fraților, întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduhuri.

Pentru aceea, luați toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea, și, toate biruindu-le, să rămâneți în picioare. Stați deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul și îmbrăcându-vă cu platoșa dreptății. Și încălțați picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luați pavăza credinței, cu care veți putea să stingeți toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului. Luați și coiful mântuirii și sabia Spiritului, care este cuvântul lui Dumnezeu.

Faceți în toată vremea, în Spiritul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca să mi se dea mie cuvânt, când voi deschide gura mea, să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei, pe care o binevestesc, în lanțuri, ca să vorbesc despre Evanghelie, fără sfială, precum trebuie să vorbesc”.

www.e-communio.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Florin Ianovici continua sa fie atacat de rerezentantii Cultului Penticostal

Florin Ianovici continua sa fie atacat de rerezentantii Cultului Penticostal si dupa demisia acestuia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!