Arme de foc la Mitropolie împotriva hoţilor: “Nu contravine moralei creştine”

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove condamnă furtul de la Mănăstirea “Sfântul Teodor Tiron”. Feţele bisericeşti susţin că armele furate de la mănăstire se păstrau, pentru a fi folosite împotriva “riscurilor sociale”, ceea ce nu contravine principiilor morale, iar banii erau destinaţi reparaţiei.

Preoţi înarmaţi

Mitropolia a explicat de unde provin cei 300 de mii de lei care au fost furaţi la 8 noiembrie din mănăstire. “Acești bani, colectați de mai mult timp, sunt destinați cheltuielilor pentru renovarea bisericii principale, unde la momentul actual se efectuează ample lucrări de reparație, care necesită o finanțare pe măsură”, a reacţionat Mitropolia, anunţă PUBLIKA.MD.

În acelaşi timp, preoţii susţin cele două arme de foc erau înregistrate legal, iar faptul că ele se aflau pe teritoriul mănăstirii nu contravine legii sau principiilor morale.

“Sigur că Biserica nu a încurajat niciodată aplicarea violenței. Însă, având în vedere existența unor anumite riscuri sociale, păstrarea armelor, mai ales într-un safeu, pentru o potențială apărare a vieții și a bunurilor, nu contravine nici într-un fel legislației și deci nu intră în conflict cu careva principii și prevederi morale.

Publika.md aminteşte că în ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, trei tineri au mers la biserică, dar nu pentru a se ruga, ci pentru a se îmbogăţi peste noapte. Au ales Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”, de pe strada Ciuflea din Capitală, de unde au furat aproape 300 de mii de lei şi două pistoale, care aparţin unui slujitor al locaşului sfânt. Hoţii nu s-au bucurat, însă, mult de pradă şi asta pentru că au fost reţinuţi de poliţişti.

www.realitatea.net

Despre

Citeste si:

ELEVII de clasa a V-a vor INVATA de 5 ori mai MULT despre ISLAM decât despre CREȘTINISM

Evenimentul Zilei atrage atenția asupra unei situații incredibile cu care se confruntă educația din România. Astfel, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!