Arheologii au descoperit încă o peșteră care a adăpostit suluri la Qumran

O echipă alcătuită din arheologi americani și israelieni a descoperit încă o peșteră în care au fost ascunse suluri de text antic, în regiunea Qumran, lângă Marea Moartă. Lista peșterilor-ascunzătoare a ajuns astfel la 12.*

Într-o nișă în peretele peșterii și într-un tunel de 4-6 metri, către capătul acesteia, arheologii au găsit urcioare de depozitare, fragmente de piele și tendoane pentru legarea sulurilor, însă nici urmă de sul. Explicaţia cea mai probabilă este că locul a fost jefuit de beduini undeva în jurul anului 1950, spun arheologii citaţi de BBC.

Ce sunt sulurile de la Marea Moartă

Sulurile de la Marea Moartă însumează peste 900 de documente scrise în ebraică, aramaică și greacă, cele mai vechi fiind datate cu secolul IV î.Hr. Manuscrisele, de obicei pe piele animală și papirus, includ cele mai vechi copii ale unor numeroase texte biblice, însă și numeroase relatări despre viaţa laică din primul și al doilea secol de după Hristos.

Vechile manuscrise au fost descoperite în anul 1947, după ce un tânăr păstor beduin le-ar fi găsit din greșeală, în timp ce căuta o oaie care i se rătăcise în zona Qumran, actualmente în Cisiordania.

Ipoteza jafului

Echipa de arheologi care a anunţat descoperirea făcută în urmă cu câteva zile este convinsă că, deși „s-a găsit «doar» o bucată de pergament rulată într-un urcior pentru a fi procesată înainte de a fi folosită la scris, descoperirile indică fără doar și poate că în peșteră au fost cândva suluri care au fost furate”. Declaraţia îi aparţine dr. Oren Gutfeld, care împreună cu Ahiad Ovadia a reprezentat Universitatea Ebraică de la Ierusalim în lucrările de excavare efectuate împreună cu dr. Randall Price și câţiva studenţi ai acestuia, de la Universitatea Liberty, din Virginia.

Citeste mai departe pe: semneletimpului.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Locul în care a COPILĂRIT Iisus a fost DESCOPERIT.

Mulți creștini sutn curioși de modul și locul în care a trăit Iisus și în …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud
error: Content is protected !!