Apel la rugăciune pentru cazul Bodnariu

Rugați-vă pentru familia Bodnariu! Știu că vă rugați și postiți. Dar, mai ales acum, în următoarele câteva săptămâni, să ne rugăm mai mult, mai fierbinte și cu mai mare credință decât oricând! Să fie ca o pecete, ca o încununare a tuturor acțiunilor noastre de până acum.

img_1457-9

Să-i spunem Domnului că El este singura forță care poate învinge sistemul și că, de fapt, tot ce am făcut noi este în Numele Lui, pentru că împotriva Lui s-au ridicat Barnevernet și legile norvegiene!

Să-L rugăm să atragă asupra Sa toată slava pentru împlinirea și ascultarea acestor rugăciuni și să se folosească de noi toți ca de niște instrumente umile care despărțite de El nu ar putea face nimic!

Ne-am rugat și am postit fiecare cum a putut, dar și organizat, după o programare. Acum, toți, neîncetat, să ridicăm un val spiritual care să măture orice împietrire și rezistență a celui rău și a forțelor întunericului!

Familia Bodnariu TREBUIE să fie reunită! Este speranța tuturor celor înjosiți și apăsați în acelaș fel ca și ei! Dacă Domnul le dă lor această biruință, va fi o biruință pentru toți!

Întreaga lună Mai! Tot timpul în rugăciune, de cât mai multe ori posibil în post! Vă rugăm și vă mulțumim!

Cristian Ionescu

Despre infoCrestin

Citeste si:

Zi nationala de rugaciune: Lasati vindecarea economiei in grija lui Dumnezeu

Locuitorii Zambiei au luat parte la o zi nationala de rugaciune duminica, cerand ajutor divin …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!