Apar zorii unui nou război mondial

La o privire de ansamblu asupra presei, se poate distinge zorii unui nou război mondial. Atât conflictele din lumea arabă, cât şi conflictul deschis între Coreea de Nord şi Coreea de Sud prevestesc un război de dimnesiuni colosale. Toate acestea, sunt detalii ce arată împlinirea pas cu pas a semnelor sfârşitului din Sfânta Scriptură, Biblia.

În acest moment, Coreea de Sud şi SUA realizează exerciţii militare comune, fapt ce a provocat Coreea de Nord să lanseze ameninţări cu un război nuclear aspura Statelor Unite ale Americii, notează gândul.info.

Tot în acest timp, Uniunea Europeană a adoptat sancţiuni împotriva lui Muammar Gaddafi, preşedintele Libiei. În acelaşi timp, Franţa a trimis două avioane în teritoriile ocupate de opoziţie din Libia, iar Marea Britanie blochează averea lui Muammar Gaddafi şi a familiei sale. Însuşi, preşedintele americii, Brack Obama îi transmite lui Muammar Gaddafi că trebuie să plece imediat. În replică, preşedintele din Libia, ameninţă„Urmaţi-mă sau voi arde Libia!”, în această ţară fiind deja mii de morţi, iar ultima declaraţie a acestuia pentru BBC a fost:„poporul mă iubeşte, oamenii din stradă sunt drogaţi”.

Pe lângă cele două mari conflicte, protestele din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu continuă, mii de manifestanţi defilând împotriva regelui Bahrainului, Hamad ben Issa Al-Khalifa, solicitând plecarea Guvernului. În Tunisia, manifestanţii au atacat Ministerul de Interne şi au solicitat plecarea Guvernului condus de Mohammed Ghannouchi. În Iordania, opoziţia şi-a intensificat mişcarea de contestare. De asemenea, conflictele continuă în Algeria şi  Egipt.

Chiar în această seară, Antena 3 anunţă apariţia unor confruntări puternice, în Oman, între mii de protestatari şi poliţişti. De asemenea, în Yemen revoltele continuă printr-o puternică vărsare de sânge, oamenii cerând înlăturarea preşedintelui Yemenului, Ali Abdalah Saleh. Se pare că acestea sunt cele mai recente confruntări apărute în lumea arabă!

Prin urmare, Adevărul Bibliei devine tot mai real:

„Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie. Vedeţi să nu vă neliniştiţi, căci aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii.” Romani 24:6,7a NTR

http://orizonturieterne.ro

Despre

Citeste si:

SOCANT! Drepturile sexuale ale musulmanilor asupra femeilor crestine

Înainte să o violeze pe fetiţa ne-musulmană de 12 ani, luptătorul statului islamic îi explică …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!