A apărut primul ghid-manual de educaţie sexuală creştină în limba română

Primul manual auxiliar de educaţie sexuală din perspectivă creştină, scris de un autor american, a fost tradus şi publicat în România de o asociaţie creştină din Timişoara, “Darul Vieţii”. Ghidul promovează „educaţia pentru castitate“.

Manualul auxiliar „Aspiră. Trăieşte-ţi viaţa! Fii liber!”, publicat la Editura Suorilor Lauretane din Baia Mare, este un ghid de “educaţie pentru castitate” şi a fost redactat pentru ca elevii să înveţe despre “consecinţele negative ale relaţiilor sexuale la vârste mici şi să li se vorbească despre beneficiile abstinenţei”, se arată într-un comunicat. El reprezintă „o replică demnă la ‘educaţia sexuală’ modernă, bazată pe aspectele exclusiv „mecanice” ale contracepţiei şi actului sexual“, susţin reprezentanţii Asociaţiei.

„Ideea acestui manual scris de autorul şi oratorul american Scott Phelps a pornit de la premisa, verificată deja în SUA şi alte ţări, că este important ca elevilor să li se ofere mesaje clare despre consecinţele negative ale relaţiilor sexuale la vârste mici şi să li se vorbească despre beneficiile abstinenţei (castităţii). Intimitatea sexuală nu trebuie văzută ca o gratificare personală, ci ca o exprimare a dragostei şi angajamentului adulţilor într-o relaţie de durată, prin căsătorie. Aşezarea relaţiilor sexuale în acest cadru îi va încuraja pe adolescenţi să se abţină şi să reziste presiunii conformiste a colegilor“, explică aceştia. „Nu este un manual religios“ Manualul redă lecţiile prin povestire, brainstorming, interviu, discuţie, jocuri de rol, sau satiră şi se vrea unul ştiinţific, mai spun cei de la Asociaţia „Darul Vieţii“. „Manualul nu este unul religios, argumentaţia fiind întemeiată pe argumente psihologice, de sănătate, educaţionale, relaţionale, sociale şi de comunicare, folosind metoda inductiv-obiectivă, adică elevii analizează ei înşişi avantajele abstinenţei, dar şi pierderile în urma activităţii sexuale premaritale“, se arată în comunicat. Membrii asociaţiei susţin că acest ghid „a fost folosit cu succes în învăţământul din SUA, contribuind la reducerea ratelor de sarcini şi avorturi adolescentine“.

Manualul a apărut la scurt timp după ce, în contextul discuţiilor despre introducerea unor ore obligatorii de „educaţie sexuală”, peste 70 de organizaţii non-guvernamentale creştine au trimis Ministerului Educaţiei un memoriu în care solicită „oficializarea” programelor de educaţie pentru viaţa intimă bazate pe principiile moral-creştine. Acesta este un ghid, nefiind un manual obligatoriu acreditat de Ministerului Educaţiei şi ar putea ajunge pe băncile elevilor acolo unde există cursuri opţionale de educaţie sexuală avizate de inspectoratele şcolare, dacă părinţii şi profesorii vor fi de acord cu utilizarea lui.„Părinţii îl pot dărui diriginţilor şi profesorilor de religie ai copiilor lor“, mai spun reprezentanţii „Darul Vieţii“.

Capitolele manualului 1. A trăi viaţa cu un scop. Înţelegerea importanţei de a avea un plan/un scop în viaţă.

2. A fi ferm. Învaţă şi practică rezistenţa faţă de presiunile negative din jur.

3. Gândeşte mai departe. Învaţă să gândeşti în perspectivă şi să evaluezi consecinţele unei vieţi sexuale premature. Incidenţa bolilor venerice.

4. Protejează-ţi mintea. Cum să te protejezi faţă de influenţele/manipulările mass media.

5. Puterea auto-controlului. Avantajele auto-controlului. Libertatea de a decide care le sunt instrumentele ce le vor modela viaţa.

6. Fundamente pentru căsătorie. Recunoaşterea elementelor sănătoase şi a celor distructive pentru o căsătorie.

7. A începe din nou. Importanţa de a ne debarasa de greşelile din trecut, pentru a ne concentra la un nou început.

8. Imaginea de ansamblu. Legătura dintre abstinenţă, realizările şcolare/academice şi oportunităţile de viitor.Recompensele abstinenţei.
adevarul.ro

Despre

Citeste si:

Cui foloseşte legalizarea prostituţiei? Adolescenţilor? Tinerelor familii? Pensionarilor fără bani?

Am putea oare să acceptăm ca surorile sau fiicele noastre să practice vreodată meseria de …

Un comentariu

  1. Cristinel Nichitoiu

    Adevarul este ca daca educatia este facuta la varste corespunzatoare are mari sanse sa dea roade. Dar “gradina trebuie pazita si de buruieni sau alti daunatori”. Iar exemplul vietii personale a parintilor are un cuvant foarte serios de spus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!