8 Ianuarie 2011 – Zi de post și rugăciune pentru Suceava și România

Am început un nou an în calendar, am sărbătorit cu veselie și mulțumire binecuvântările care Dumnezeu ni le-a dăruit în 2010 dar acum continuăm LUPTA. Ne-am decis cu mai mult timp în urmă să stăm cu post și rugăciune stăruitoare înaintea lui Dumnezeu pentru orașul nostru Suceava și țara noastră România.

Avem nevoie de o reformă morală, o transformare a sufletelor, o naștere din nou… Pentru acestea e nevoie de intervenția lui Dumnezeu. Noi pentru aceasta ne rugăm!

Poți veni alături de noi pe 8 ianuarie 2011, la Biserica Speranța din Suceava, între orele 9-12 si 13-16.

Atenție: Avem doar 300 de locuri. Ținând cont că în Suceava sunt mii de creștini activi ai face bine să nu întârzii și mai ales anunță-ți prietenii să nu piardă această extraordinară ocazie de a sta în prezența Creatorului și Salvatorului nostru.

Te așteptăm cu drag,

Grupul de rugăciune 2 Cronici 7:14

“dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.”

Persoane de contact:

Petru Burac– email: petruburac@gmail.com, tel: 0746 220.082,

Adrian Cătău – email: catauadrian@gmail.com, tel: 0745 377.774

suceavaevanghelica.wordpress.com

Despre

Citeste si:

SOCANT! Drepturile sexuale ale musulmanilor asupra femeilor crestine

Înainte să o violeze pe fetiţa ne-musulmană de 12 ani, luptătorul statului islamic îi explică …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!