75% dintre medicii din SUA cred în minuni

Trei sferturi dintre medicii americani cred în minuni, conform unui studiu realizat de HCD Research. Respondenţii au trebuit să răspundă cu „Da” sau „Nu” la întrebarea „Credeţi că se pot întâmpla minuni astăzi?”

Rezultatele studiului, publicate ieri, arată o creştere a credinţei în posibilitatea miracolelor faţă de anul 2008, când doar 70% dintre medicii respondenţi au confirmat această credinţă a lor.

Studiul HCD Research a urmărit să afle care sunt percepţiile medicilor cu privire la credinţă, rugăciune şi miracole, atât în domeniul lor de activitate, cât şi în viaţa personală.

Un procent de 53% dintre medicii care au participat la studiu au declarat că se roagă pentru pacienţii lor. Şi în acest punct s-a constant o creştere procentuală faţă de studiul anterior, din 2008, când doar 49% dintre medici au recunoscut că se roagă pentru persoanele pe care le tratează.

Medicii au recunoscut, de asemenea, că îşi încurajează pacienţii să se roage. Astfel, 22% dintre ei au declarat că îi încurajează pe pacienţi să se roage întrucât sunt convinşi că rugăciunea îi va ajuta pe aceştia la nivel psihologic. În 2008, procentul medicilor care au avut această opinie a fost de 25%. Doar 3% dintre medicii intervievaţi au declarat că îşi încurajează pacienţii să se roage pentru că sunt convinşi că Dumnezeu ar putea să le răspundă rugăciunilor. În acest punct, se constată o creştere faţă de studiul din 2008, când 2% dintre medici au afirmat că Dumnezeu ar putea să răspundă rugăciunilor pacienţilor.

Studiul a fost realizat la nivel naţional. Numărul medicilor care au răspuns la întrebări a fost de 1.005, conform hcdi.net.

Un procent semnificativ (80%) dintre americani cred în minuni, conform unui studiu realizat de Pew Forum on Religion & Public Life, în februarie a.c. Conform studiului, cei mai mulţi adulţi tineri nu participă la serviciile religioase ale bisericilor în mod regulat şi nu sunt înclinaţi să se ataşeze unui grup religios sau unei tradiţii creştine, însă afirmă credinţa lor în viaţă după moarte, Rai şi Iad, minuni.

Românii cred în minuni, cel puţin prin prisma prezenţei numeroase la evenimentele care aşază în centrul atenţiei moaştele Sf. Parascheva, ale Sf. Dumitru ş.a., sau la centrele de cult unde sunt expuse icoanele despre care se presupune că fac minuni.

www.semneletimpului.ro

Despre

Citeste si:

De ce regatul creştin Ierusalim a căzut în mâinile lui Saladin, leul deşertului.

În 1187, regatul cruciat al Ierusalimului se afla în al 88-lea an. A fost descoperit …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!