3 adevăruri crude după atacul de la Toulouse

Nimeni nu se aștepta la atacul de la Toulouse, mai ales Franța care mai are o lună de zile până la alegerea noului președinte. După moartea teroristului Muhammad Merah lupta politică continuă cu această temă în centrul dezbaterilor. Dar dincolo de asta, crimele au servit ca o oglindă a realității, în care Franța, Europa și lumea întreagă are de privit ca să vadă erorile lumii globalizate în care trăim.

1. Extremiști există peste tot și capătă mai multă putere

atac_toulouseAnders Breivik în Norvegia, crime neo-naziste în Germania, soldatul american din Afganistan, partidul PVV din Olanda, iar acum un algerian în Franța. Semnele atacului de la Toulouse erau trasate de mult. Putea să se întâmple oricând și oriunde și nu ar fi fost nicio diferență. Extremele capătă din ce în ce mai multă putere și autoritate, chiar autoritățile franceze crezând la început că autorii atacului erau extremiștii neo-naziști. De vină însă a fost un extremist islamist. De vină însă sunt și politicieni, care precum Nicolas Sarkozy sau membrii partidulul PVV din Olanda și chiar a premierului olandez, au o retorică anti-imigrantă inflamatorie și neglijentă.
Comunitățile de imigranți din Franța, dar și din întreaga Europă trebuie să învețe acum să trăiască sub amenințarea unui dușman care nu este neapărat o celulă teroristă condusă de un lider, ci ceea ce experții numesc „rezistență fără lider”, un trend în creștere, caracterizat de mișcări radicale ale islamiștilor sau extremiștilor de dreapta.
După moartea criminalului de la Toulouse, preşedintele francez a declarat că doreşte luarea unor măsuri penale pentru a lupta împotriva „îndoctrinării’ cu ideologii extremiste, pe internet, în timpul călătoriilor sau în închisori, informează Reuters şi AFP.
„De acum, orice persoană care consultă site-uri de internet care susţin terorismul sau care promovează ura şi violenţa va fi pedepsit penal”, a declarat Nicolas Sarkozy într-un discurs televizat de la Palatul Elysee.

2. Din ce în ce mai mulți rasiști și anti-semiți

evreiNu doar politicienii partidelor extremiste, sau teroriștii care recurg la acte criminale, afișează ură față de cei care deși născuți în aceeași țară și cu aceleași drepturi, se delimitează de majoritate prin culoare pielii, nume sau religie, ci și oamenii de rând.
Un studiu finalizat în ianuarie şi publicat marţi de către Liga Anti-Defăimare de la New York, constată că 24% din populaţia franceză are sentimente anti-semite, față de 20% în 2009.
„Această creştere este cu atât mai îngrijorătoare, în contextul atacului de la şcoală evreiască din Toulouse,”, a spus Abraham H. Foxman, directorul ADL la nivel naţional, citat de Huffington Post.

Aproximativ o jumătate de milion de evrei trăiesc în Franţa, mai puţin de 1% din populaţie, şi este cea mai mare comunitate evreiască din Europa de Vest.

Studiul a constatat un nivel deosebit de ridicat de sentimente anti-semite în alte trei naţiuni europene. „În Ungaria, Spania şi Polonia, numărul de oameni care au declarat atitudini anti-semite este extraordinar de mare şi necesită o reacţie serioasă din partea liderilor politici, civice şi religioase”, a spus Foxman.
Când participanții la studiu au fost întrebați dacă violenţa împotriva evreilor este înrădăcinată în sentimente anti-evreieşti sau anti-Israel, patru din 10 europeni (39%) au răspuns: sentimente anti-evreieşti.

3. Globalizarea a eșuat în protejarea comunităților etnice

grupuri_etniceTariq Ramadan, profesor de studii islamice contemporane la Colegiul Saint-Anthony, din Oxford, dă o altă turnură poveștii tragice de la Toulouse, atrăgând atenția asupra eșecului autorițăților de a-și proteja și spijini comuntățile etnice.

„Mohamed Merah a fost o faţă familiară în şi dincolo de cartierul lui. Oamenii îl descriu ca un om liniştit, nu ca un extremist salafit, gata să ucidă pentru o cauză religioasă sau politică. Avocatul său, care anterior l-a apărat în infracţiuni, de la furturi mărunte de jaf armat, nu a detectat nici un indiciu de înclinaţii religioase. El tocmai fusese judecat şi condamnat pentru furt şi conducere fără permis”, spune Ramadan.

În 2010 şi 2011, Merah a călătorit în Afganistan şi Pakistan, şi mai devreme a încercat să se alăture armatei franceze, dar având în vedere cazierul său nu a avut succes. După părerea profesorului, Mohamed Merah stă în faţa noastră ca un adolescent şomer, la capătul puterilor, slab de inimă, dar în acelaşi timp incoerent și afectat psihic, aşa cum s-a văzut din lungile sale conversaţii cu poliţia, înainte de a muri.

„Religia nu a fost problema lui Mohamed Merah, și nici politica. Ca cetăţean francez frustrat de imposibilitatea de a-şi găsi locul său, de a da demnitate și sens viaţii sale în propria ţară, el a găsit două cauze politice prin care putea să-și articuleze problemele: Afganistan şi Palestina. Un tânăr patetic, vinovat dincolo de orice umbră de îndoială, chiar dacă el însuşi a fost victimă a unei ordini sociale care deja îl condamnase”, spune Ramadan.

Merah era francez, aşa cum au fost toate victimele sale, dar era mereu redus la originea sa, la culoarea pielii, la religia şi numele său. „Majoritatea covârşitoare a celor numiți Mohamed, Fatima sau Ahmed sunt francezi, născuți în Franța, ca și Merah, și tot ceea ce caută este egalitate, demnitate, securitate, un loc de muncă decent şi o locuință. Aceștia sunt integrați în societate din punct de vedere cultural şi religios, dar au probleme socio-economice grave”.
Globalizarea trebuia să ne aducă pe toți laolaltă, în același timp păstrându-ne identitatea etnică, patrimoniul cultural și opțiunile religioase. Dar a eșuat în lupta cu prejudecățile și stereotipiile umane. Rasismul se răspândește ca un cancer și victimele sale pe măsură. Societatea franceză nu a eșuat doar în protejarea comunității evreiești, care a căzut victima anti-semitismului pentru a nu știu câta oară, dar a eșuat și în protejarea și ajutorarea comunității musulmane și islamice.

semneletimpului.

Despre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload