1 miliard de decese în secolul 21 din cauza FUMATULUI

S.O.S. În prezent fumatul – activ sau pasiv – omoară 6 milioane de oameni anual, incluzând 600.000 de nefumători, pentru că guvernele nu fac mai nimic să-i determine pe oameni să renunţe la fumat, sau să-i protejeze pe ceilalţi, precizează OMS.

fumatul-520x245

Reuters: Epidemia bolilor legate de fumat şi moartea cauzată de acestea abia a început, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Însă statisticile sunt sumbre: până în 2030, 8 milioane de oameni vor muri în fiecare an din cauza fumatului.

ONU a cerut mai multor guverne să semneze şi să implementeze tratatul său de control al fumatului, avertizând că, dacă se menţin tendinţele din prezent, acest viciu ar putea provoca până la un miliard de decese în secolul 21, o creştere dramatică de la 100 de milioane de morţi, câţi au fost în secolul trecut.

Până acum 172 de ţări şi Uniunea Europeană au semnat Convenţia privind Controlul Fumatului, înfiinţată în 2005, şi care obligă aceste state să ia măsuri pentru a reduce procentajul fumătorilor şi expunerea într-o mai mică măsură a nefumătorilor la fumul de ţigară.

O singură ţigara fumată îţi scurtează viaţa cu 7 minute.

Jumătate din decesele legate de fumat se produc între 35-69 ani. Fumatul cauzează aproape 30% din decesele prin cancer. 90% din decesele prin cancer pulmonar la bărbaţi şi 70% la femei se datorează fumatului.

Milioane de oameni s-au lăsat pradă acestui viciu şi au fost învinşi de fiecare dată când au încercat să se lase. Fumătorii resimt această pierdere pe pielea şi în plămânii lor: orice efort fizic cât de mic îi face să-şi piardă respiraţia, pielea se îngălbeneşte, ridurile încep să apară, mirosul natural li se schimbă… acestea sunt doar urmările de la „suprafaţă”.

Sursa: stiripentruviata.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Anglia: Implanturi contraceptive la fetele de 10 ani, fără acordul părinţilor

Cotidianul britanic Daily Mail a realizat o anchetă în urma căreia aflat, pe baza dreptului …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!